Antena 3 CNN Life Știinţă Șoc în lumea științifică: oamenii de Neanderthal au făcut copii cu oamenii moderni. Teoria spune că ultimii i-au eliminat pe primii

Șoc în lumea științifică: oamenii de Neanderthal au făcut copii cu oamenii moderni. Teoria spune că ultimii i-au eliminat pe primii

A.I.
2 minute de citit Publicat la 07:00 21 Mai 2025 Modificat la 07:00 21 Mai 2025
Omul de Neanderthal. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto Getty Images
Omul de Neanderthal. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Un schelet parțial de copil găsit într-un loc stâncos din centrul Portugaliei prezintă trăsături comune atât oamenilor moderni, cât și oamenilor de Neanderthal, despre care se presupune că au dispărut din Europa ca urmare a prevalenței primilor, scrie earth.com.

Un nou studiu care pleacă de la aceste trăsături avansează ipoteza îndrăzneață că, dimpotrivă, cele două populații au avut copii împreună, relația lor trecând cu mult de o simplă coabitare.

În sprijinul acestei ipoteze vine și faptul că s-a stabilit prin analize genetice faptul că mulți oameni din prezent au în ADN secvențe de la oamenii de Neanderthal.

Scheletul de copil a fost descoperit în urmă cu aproape trei decenii și nu a putut fi datat imediat.

Teste recente au stabilit că are o vechime de aproximativ 28.000 de ani.

„Faptul că am putut data cu succes scheletul de copil a fost un privilegiu uriaș. A fost ca și cum am fi redat o mică parte din povestea sa”, a declarat Bethan Linscott de la Universitatea din Miami, care a contribuit la eforturile de datare a osemintelor.

Ce au descoperit cercetătorii când au analizat scheletul vechi de aproape 30 de mii de ani

Arheologii au constatat că oasele erau colorate cu pigment roșu și că, la înmormântare, corpul a fost, cel mai probabil, înfășurat în piei de animale.

Detaliile sugerează că acest copil, a cărui vârstă nu depășea patru ani, ar fi fost supus unui ceremonial funerar special.

Proporțiile corporale indică o moștenire mixtă, iar perioada în care a trăit scurta sa viață este exact aceea în care atât oamenii, cât și neanderthalienii erau prezenți în Europa.

Mai exact, dimensiunile craniului și maxilarului respectă proporțiile întâlnite la oamenii moderni, iar cele ale membrelor sunt corespunzătoare oamenilor de Neanderthal.

Este o dovadă indirectă că el provine dintr-o populație în care cele două populații se amestecaseră deja.

Mai mult, cercetătorii estimează că astfel de cazuri de hibrizi timpurii nu au fost accidente, ci au făcut parte a dintr-un model mai larg de evoluție umană în Europa Epocii Glaciare.

Alte elemente ceremoniale, găsite în mormântul copilului de acum aproape 30.000 de ani

Descoperirile din apropiere, inclusiv un os de iepure așezat cu grijă și urmele de cărbune de sub corp, sugerează acte intenționate legate de doliu sau credință.

Aceste indicii susțin ideea că oamenii timpurii relaționau într-o manieră complexă, își onorau morții și marcau momentele de pierdere.

Elementul cheie în noile descoperiri l-a constituit metoda inovatoare de datare a scheletului, în condițiile în care cea tradițională cu radiocarbon nu era aplicabilă, din cauza contaminării osemintelor.

Noua metodă se bazează pe analiza hidroxiprolinei, un aminoacid care ajută la formarea colagenului osos.

Oamenii de știință intenționează să aplice această tehnică și altor rămășițe care păreau imposibil de datat până nu demult. 

Ei speră că astfel vor afla mai multe despre locurile unde au migrat și trăit strămoșii noștri și despre modul în care s-au amestecat cu diferite populații pentru a forma ceea ce suntem astăzi.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close