Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Elton John a vorbit pentru prima dată despre faptul că a orbit: „E dureros, nu pot să îmi văd băieții”

Elton John a vorbit pentru prima dată despre faptul că a orbit: „E dureros, nu pot să îmi văd băieții”

A.O.
1 minut de citit Publicat la 20:06 05 Apr 2025 Modificat la 20:06 05 Apr 2025
elton john getty images
Despre cariera lui, Elton John a spus că muzica a fost „cel mai mare dar” pe care l-a primit vreodată. Foto: Getty Images

Elton John a vorbit pentru prima dată într-un interviu despre faptul că a orbit. Muzicianul a spus că nu mai vede din iulie anul trecut, iar cel mai dureros este că nu își poate vedea copiii, Zachary și Elijah, crescând. „Întotdeauna mi-am dorit să mor pe scenă, acum îmi doresc ca pe piatra mea funerară să scrie: a fost un tată grozav”, a spus Elton John, relatează The Guardian

Sir Elton John a dezvăluit anul trecut, pe rețelele sociale, că a suferit o „infecție severă la ochi”, care l-a lăsat cu „vedere limitată într-un singur ochi”. Acum, într-un interviu pentru The Times, muzicianul, care are doi copii Zachary, în vârstă de 14 ani, și Elijah, în vârstă de 12 ani, cu soțul lui cineastul David Furnish a povestit despre cum s-a adaptat la noua lui viață. 

„Nu pot să citesc. Nu pot să îmi văd băieții jucându-se rugby sau fotbal și e foarte stresant pentru că eram obișnuit să mă pot bucura de ei. E dureros. Mă emoționez, dar trebuie să mă obișnuiesc pentru că sunt norocos să am viața pe care o am. Încă am familia mea minunată, dar ceva mai văd cu acest ochi”, a spus Elton John arătând spre ochiul său stâng. 

În trecut, muzicianul a spus că problemele sale cu vederea i-au afectat capacitatea de a înregistra muzică și l-a făcut să se simtă „blocat”. 

În același interviu, Elton John a vorbit despre cum obișnuia să aibă „120 de concerte pe an”, dar a spus că de când are copii perspectiva lui s-a schimbat complet. 

„Întodeauna am spus că vreau să mor pe scenă. Acum îmi doresc ca pe piatra mea funerară să scrie: ‘a fost un tată grozav.’ Cariera mea a fost minunată, dar copiii sunt tot ceea ce contează”. 

Despre cariera lui, Elton John a spus că muzica a fost „cel mai mare dar” pe care l-a primit vreodată. 

„Iată-mă la 78 de ani și mă simt mai bine ca niciodată”, a spus el, apoi arătând spre ochii săi a adăugat: „asta e o ticăloșenie, dar o să trec și peste asta. Mai am multe de făcut”. 

×
Etichete: elton john orbire
x close