Antena 3 CNN Mediu A fost descoperit cel mai mare copac din Amazon. Cum arată arborele înalt cât un bloc cu 25 de etaje

A fost descoperit cel mai mare copac din Amazon. Cum arată arborele înalt cât un bloc cu 25 de etaje

O echipă de 19 oameni de ştiinţă a ajuns la cel mai mare copac descoperit vreodată în pădurea tropicală amazoniană, înalt cât o clădire cu 25 de etaje.

A fost descoperit cel mai mare copac din Amazon. Cum arată arborele înalt cât un bloc cu 25 de etaje
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    08 Oct 2022   •   20:31

Descoperirea a fost făcută după trei ani de planificare, cinci expediţii şi o călătorie de două săptămâni prin junglă.

Copacul uriaş, al cărui vârf trece dincolo de coronament, aflat în rezervaţia naturală a râului Iratapuru din nordul Braziliei, este un Dinizia Excelsa de 88,5 metri înălţime şi 9,9 metri în diametru, relatează AFP, citat de Agerpres.

Cercetătorii l-au reperat pentru prima dată pe imagini din satelit în 2019, iar o echipă de cercetători, ecologişti şi ghizi locali au încercat să ajungă la el în acelaşi an. Dar după zece zile de mers pe un teren dificil, epuizaţi, cu puţine provizii şi cu un membru al echipei care s-a îmbolnăvit, au fost nevoiţi să se întoarcă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Alte trei expediţii în regiunea îndepărtată a Văii Jari, la graniţa dintre statele Amapa şi Para, au dus la descoperirea altor câtorva arbori giganţi, inclusiv a celui mai mare arbore de nuci brazilian înregistrat vreodată în Amazon, cu o înălţime de 66 de metri.

Dar uriaşul dinizia excelsa a rămas de neatins până la expediţia din 12-25 septembrie, în timpul căreia cercetătorii au parcurs 250 de kilometri cu barca şi peste 20 kilometri pe jos prin jungla muntoasă pentru a ajunge la el. Grupul a prelevat eşantioane care vor fi analizate pentru a afla cât de bătrân este copacul şi cât de mult carbon stochează.

Copacii uriaşi din această zonă cântăresc până la 400.000 de tone, din care aproximativ jumătate reprezintă carbon absorbit din atmosferă, a declarat inginerul silvic Diego Armando Silva de la Universitatea Federală din Amapa. Acesta a estimat vârsta arborelui la 400 - 600 de ani. În ciuda faptului că se află în zone îndepărtate, aceşti giganţi sunt ameninţaţi.

Lemnul de dinizia excelsa este apreciat de tăietorii de lemne, iar rezervaţia este invadată de căutători de aur ilegali, explică Jakeline Pereira, de la ONG-ul Imazon, care a luat parte la expediţie.

În ultimii trei ani, defrişările anuale medii din Amazonia braziliană au crescut cu 75% faţă de deceniul precedent.

×
Subiecte în articol: copac Amazon
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close