Antena 3 CNN Mediu România deţine 60% din rezerva totală de apă din Uniunea Europeană. Proiectul unor tineri din Mureș arată importanța conservării apei

România deţine 60% din rezerva totală de apă din Uniunea Europeană. Proiectul unor tineri din Mureș arată importanța conservării apei

Romania deţine 60% din rezerva totală de apă din Europa. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic, iar seceta din această vară ne-a dat o lecţie.

de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Noi 2022   •   16:58

Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, ţara noastră este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Mai mulți tineri din Mureş au construit o instalaţie deosebită pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanţa conservării apei dulci.

România dispune de un potenţial hidrologic cu totul remarcabil, dar insuficient pus în valoare. Avem rezerve de apă de suprafaţă datorită barajelor, iar apele subterane, deşi din ce în ce mai poluate, sunt încă destul de consistente nu numai pentru consumul populaţiei, ci mai ales pentru agricultură şi industrie.

Tocmai de aceea, tinerii au încercat să atragă atenția asupra importanței conservării apei dulci.

"Este de fapt un baraj artificial care are ca scop conversarea apei dulci.

În spate avem un pod care este luminat și, lângă pod, este o picătură de apă. Instalație în formă de picătură de apă. Acest pod este chiar deasupra unei bălți, unde este și barajul artificial.

Dacă încercăm să reținem apa, acesta nu se infiltrează prea reped în sol, rămâne în această zonă, si ajută vegetația cu timpul. Ajută și vara, dar mai ales în perioadele în care nu prea avem ploi", spun aceștia

Barajul este făcut din crengi și lemn, în timp ce podul e pictat cu flori, iar picătura de apă are instalaţii cu jocuri de lumini.

"La această instalație am îmbinat cosntructia din materialele de lemn cu jocul luminilor, inclusiv de lasere și leduri. Prin această instalație dorim să atragem atenția oamenilor asupra problemei care există în această vale, problema apei. Dorim să avem cât mai multă apă.", explică responsabilul financiar al proiectului.

România are în jur de 2.500 de izvoare fiind unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă.

×
Subiecte în articol: apă dulce mures proiect conservare
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close