Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo Accuweather în aprilie 2023. Cum va fi vremea de Florii şi de Paştele ortodox

Prognoza meteo Accuweather în aprilie 2023. Cum va fi vremea de Florii şi de Paştele ortodox

Prognoza meteo Accuweather arată că aprilie 2023 este o lună de primăvară în calendar, dar nu neapărat şi în termometre.

Prognoza meteo Accuweather în aprilie 2023. Cum va fi vremea de Florii şi de Paştele ortodox
Sursa foto: Getty Images
de Georgiana Adam    |    02 Apr 2023   •   12:41

În aprilie, vor fi maxime de 20 de grade în ţară, dar şi minime la limita îngheţului.

Iată, în prognoza meteo Accuweather pe aprilie 2023 cum va fi vremea inclusiv de Floriile ortodoxe şi de Paşte, în principalele oraşe din ţară.

La Arad, maximele ajung la 22 de grade în această lună, dar vor fi şi ploi.

De Paşte, 15-16 grade în termometre şi vreme cu soare şi nori. De Florii, 16 grade şi nori.

Citeşte şi: Cât de frig va fi în următoarea săptămână. Vreme atipică, prognoza meteo ANM pentru perioada 3-9 aprilie 2023

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În Braşov, o lună de primăvară destul de rece, cu maxime ce nu depăşesc 16 grade, minime cu minus în termometre, dar şi zile în care se va vedea soarele.

De Florii, 14 grade şi soare cu nori, iar pentru cei care vor să petreacă Paştele la munte, 10-12 grade maxime, cu minime de 0 grade şi nori.

La Bucureşti, maxime de 20 de grade în aprilie, o lună cu soare, nori şi ploi, dar minime care trec de 2 grade.

De Florii, vreme caldă, cu soare, iar de Paşte, soare şi nori cu temperaturi de 15-20 de grade Celsius.

La Cluj, de asemenea, o lună destul de caldă, cu maxime de 18-19 grade şi minime la limita îngheţului.

Rece de Florii, maxime de 13 grade şi averse de ploaie, iar de Paşte 12-14 grade şi soare cu nori.

În Constanţa, o vreme ceva mai rece, cu temperaturi de 15-16 grade, maxima lunii, şi minime de 3 grade. Vreme însorită de Florii, cu 13 grade şi soare.

Cei care vor să petreacă Paştele la malul mării trebuie să ştie că nu vor fi mai mult de 11 grade şi o vreme noroasă.

La Iaşi, maxima lunii atinge 20 de grade şi va fi o vreme în general caldă în aprilie, cu mult soare, dar şi nori. Minimele lunii ajung, totuşi, la limita îngheţului.

De Florii, vreme cu 15 grade Celsius şi soare cu nori, iar de Paşte, 14-16 grade şi înnorat.

În Suceava, maxime de 16 grade, minime cu minus, zile mohorâte şi sunt prognozate şi ninsori.

De Florii, cel mult 13 grade în termometre, şi soare cu puţini nori, iar de Paşte, 13-15 grade, cu minime de 1 grad şi puţin soare.

La Timişoara, maxime de 20-21 de grade în aprilie, cu minime de 0 în termometre şi multe zile cu soare.

De Florii, 15 grade Celsius, iar de Paşte, 16 grade şi soare cu nori.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close