Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că speră ca în 2014 alpiniştii români să ajungă din nou în Himalaya, după ce în acest an Horia Colibăşanu şi Justin Ionescu au escaladat vârful Lhotse(8.516 m), al patrulea ca altitudine din lume.
"Este un eveniment cu totul aparte. Ne-am adunat pentru a-i felicita pe Horia Colibăşanu şi Justin Ionescu pentru performanţa de săptămâna trecută. Mă bucur că am avut ocazia de a fi alături de ei, de a contribui la performanţa lor. Sper ca în 2014 să avem o nouă expediţie în Himalaya. Horia vrea să fie primul român care urcă pe Everest fără mască de oxigen şi şerpaş. Horia a reuşit să ducă steagul pe cele mai înalte culmi şi la propriu şi la figurat", a spus Bănicioiu, conform
Mediafax.
Alpinistul Horia Colibăşanu a vorbit despre problemele din timpul expediţiei, menţionând şi că a fost prima ascensiune românească pe un vârf de peste 8.500 de metri din ultimii trei ani. "Au mai fost trei încercări româneşti de urcare pe Lhotse, dar eşuate. Expediţia a început pe 8 martie şi am ajuns pe 21 aprilie? Aprilie că nu mai ştiu. Mai, de la lipsa de oxigen mai avem astfel de probleme. Coborârea a fost foarte dificilă. Câteva sute de metri ne-a luat cinci ore. Cădeau bolovani peste noi, ne-a fost găurit cortul, un spaniol a avut un deget rupt, iar un italian capul spart şi casca crăpată. Noi am avut doar contuzii. În tabăra de bază din câţi oameni erau, 10 nu s-au mai întors, iar în alpinism se spune că nu contează câte vârfuri atingi, ci să trăieşti mult. În Himalaya motivaţia este foarte importantă, pentru că de la 8.000 de metri în sus nu corpul te duce mai sus, ci psihicul", a explicat Colibăşanu, care a adăugat că ministerul i-a ajutat pe alpiniştii români cu 10.000 de euro, sumă ce a acoperit jumătate din costuri.
Colibăşanu i-a oferit lui Bănicioiu primul său piolet din "carieră", dar şi steagul pe care l-a avut pe Lhotse, iar ministrul a promis că îl va expune în noul muzeu al sportului ce va fi deschis în câteva luni.