Antena 3 CNN Politică Fondul de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români", proiect de lege iniţiat de PPU

Fondul de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români", proiect de lege iniţiat de PPU

La iniţiativa umaniştilor (PPU), proiectul de lege al Fondului de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români" a fost depus în Parlamentul României.

Fondul de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români", proiect de lege iniţiat de PPU
Sursa foto: Hepta | MMA / MMA2
de Alin Tarnovschi    |    10 Noi 2021   •   13:45

"Inițiativa reprezintă un răspuns la nevoile multor familii tinere din România, iar adoptarea să ar reprezenta un sprijin real, într-o perioadă economică dificilă", se arată într-un comunicat al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal).

Proiectul a fost aprobat de Senat și se află în dezbatere în comisiile Camerei Deputaților.

"Fondul de Solidaritate locuinţe pentru tinerii români este destinat tinerilor sub 35 de ani, căsătoriţi, care vor să îsi achiziţioneze o locuinţă în rate, dar nu au posibilitatea de a achita avansul.

Programul de finanţare a avansului necesar achiziţionării unei locuinţe se adresează tinerilor care au posibilitatea de a achita ratele ulterioare obţinerii creditului şi va fi destinat acelor persoane care îndeplinesc condiţiile de creditare presupuse de programele de finanţare de tip "Prima casă" sau pe cele presupuse de creditarea directă, prin bancă", prevede proiectul de lege.

Fondul de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români". Ce prevede proiectul de lege iniţiat de PPU

"Art. 2. (1) Societățile ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 4110 - „Dezvoltare (promovare) imobiliară” și 4120 - „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, care, la finalul ultimului an fiscal, au avut un profit brut minim de 1 000 000 lei, vor transfera 1% din acesta către Fondul de Solidaritate „Locuințe pentru tinerii români”.

(2) Transferul către Fondul de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români” se va efectua până la data de 30 iunie a anului în care se depun documentele financiare la organele fiscale teritoriale competente, pentru anul anterior.

(3) Sumele transferate la Fondul de Solidaritate ’’Locuințe pentru tinerii români” sunt cheltuieli deductibile.

Art. 3. Fondul de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români” este un fond special, administrat şi gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Art. 4. (1) Suma, reprezentând avans achiziţie locuinţă, contractată prin Fondul de Solidaritate "Locuinţe pentru tinerii români” nu poate fi mai mare de 15% din preţul imobilului.

(2) Suma maximă, reprezentând avans achiziţie locuinţă, contractată prin Fondul de Solidaritate ’’Locuințe pentru tinerii români”, nu poate fi mai mare de 15.000 Euro.

(3) Avansul pentru achiziţia locuinţei se va achita în contul vânzătorului imobilului la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Art. 5. (1) Alocarea sumelor se va face în urma verificării următoarelor criterii: acordul băncii cu privire la acceptarea încheierii contractului de credit pentru achiziţionarea locuinţei, dovada încheierii căsătoriei (certificat de căsătorie) şi a altor documente solicitate de către evaluatorul cererii depuse de către beneficiar, stabilite prin procedură.

(2) Existenţa cel puţin a unui copil, sarcină în evoluţie sau dovada începerii unei proceduri de adopţie reprezintă avantaje pentru obţinerea aprobării de alocare a sumei solicitate.

(3) La evaluarea solicitărilor de finanţare, familiile care se stabilesc în mediul rural şi în care se regăseşte cel puţin un specialist din următoarele categorii profesionale: medici/asistenţi medicali, cadre didactice, zootehnişti, agronomi sau absolvenţi de institut teologic, vor beneficia de punctaj suplimentar la evaluarea solicitării sumelor necesare plății avansului pentru obţinerea creditului pentru locuinţa.

Art. 6. Finanţarea prin Fondul de Solidaritate ’’Locuințe pentru tinerii români” se va face pentru locuinţe noi, pentru cele deja construite, care îndeplinesc condiţiile legale, şi pentru construirea de noi locuinţe, în condiţiile legii.

Art. 7. Sumele obţinute de la Fondul de Solidaritate ’’Locuințe pentru tinerii români” vor fi returnate Fondului, eşalonat, în 10 ani, începând cu anul 6 de la obţinerea lor, în rate lunare egale, care, cumulate cu cele ale creditului, nu vor depăşi 1/3 din veniturile familiei. Sumele reprezentând avans pentru achiziţie de locuinţă nu vor fi purtătoare de dobânzi.

Art. 8. În cazul înstrăinării locuinţei înainte de returnarea sumelor datorate Fondului de Solidaritate ’’Locuințe pentru tinerii români”, suma datorată Fondului de Solidaritate „Locuinţe pentru tinerii români” va fi returnată în integralitatea ei, la data perfectării actelor de vânzare-cumpărare.

Art. 9. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei vor lua măsurile necesare pentru organizarea constituirii Fondului de Solidaritate ’’Locuințe pentru tinerii români”, şi pentru elaborarea de norme metodologice de utilizare a acestuia.

Art. 10. Prezenta Lege intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României".

×
Subiecte în articol: PPU Partidul Puterii Umaniste
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close