Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Alba: Un veteran de 103 ani şi o femeie de 100 de ani, cei mai vârstnici votanţi

Alba: Un veteran de 103 ani şi o femeie de 100 de ani, cei mai vârstnici votanţi

Alba: Un veteran de 103 ani şi o femeie de 100 de ani, cei mai vârstnici votanţi
Sursa foto: Foto: flickr.com
de M.Z.    |    02 Noi 2014   •   15:41
Un veteran din cel de-al Doilea Război Mondial, în vârstă de 103 ani, a votat duminică în satul Draşov, comuna Şpring, iar o alegătoare care va împlini la sfârşitul acestei luni 100 de ani şi-a exercitat dreptul de vot la o secţie din Alba Iulia.
 
Născut la 25 octombrie 1911, Ioan Istrate a votat cu ajutorul urnei speciale, a declarat preşedintele secţiei de votare nr. 410, Ileana Anghel, potrivit Agerpres.
 
Duminică a votat şi o femeie din Alba Iulia, Elisabeta Joldeş, care, la sfârşitul acestei luni, îşi va sărbători centenarul. Ca şi la alegerile europarlamentare, femeia s-a prezentat în secţia de votare înainte de a merge la biserică.
 
În judeţul Alba sunt înscrise pe listele electorale permanente peste 317.000 de persoane, mai puţin cu 4.000 faţă de alegerile prezidenţiale din 2009. Numărul secţiilor de vot este de 439, din care 50 în Alba Iulia.

Citiţi şi Un veteran de război de 100 de ani, printre primii care au votat în Vâlcea

×
Subiecte în articol: Alba Alegeri prezidenţiale 2014
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close