Antena 3 CNN Politică Se mai opune Austria aderării României la Schengen terestru? Predoiu, despre declarația lui Karner: Nu e un refuz

Se mai opune Austria aderării României la Schengen terestru? Predoiu, despre declarația lui Karner: Nu e un refuz

Andreea Ştefan
4 minute de citit Publicat la 22:18 11 Oct 2024 Modificat la 22:30 11 Oct 2024
catalin predoiu antena 3 cnn 11 oct 2024
Întrebat care este stadiul demersurilor României, Cătălin Predoiu a răspuns: „Ne luptăm cu ghearele și cu dinții”. Sursă foto: Captură video Antena 3 CNN

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a vorbit vineri în emisiunea În fața națiunii de la Antena 3 CNN despre aderarea României la Schengenul terestru. Acesta a spus că „ne îndreptăm către un punct final”, dar „realitatea e mult mai complexă”, nu doar că Austria ne refuză. Ministrul a mai precizat că se știa faptul că la actualul consiliu JAI nu se va lua o decizie în acest sens în privința României și a Bulgariei.

„Ați menționat declarația domnului Karner și cred că e important să o înțelegem corect. Trebuie să o plasăm în contextul Consiliului JAI de ieri. (...) Trebuie să înțelegem, măcar în linii mari, structura acestui dosar Schengen, care, din ce am observat eu de când mă ocup de el, e perceput doar în termenii: România cere să i se recunoască un drept și Austria refuză. Realitatea e mult mai complexă.

(...) Consiliul JAI se desfășoară pe baza unei ordini de zi. Această ordine de zi a fost prestabilită de câteva luni de zile de președinția maghiară. Noi am avut contact cu președinția maghiară de câteva ori în acest an. Eu am fost de trei ori la Budapesta, am avut și videoconferințe cu ministrul maghiar, ne-am întâlnit și în alte împrejurări. Avem o foarte bună relație cu președinția maghiară. Evident că am fost în contact permanent cu Comisia Europeană, cu ministrul Karner, cu care m-am văzut de câteva ori în acest an, cam o dată la două-trei luni, maxim trei luni, am o întâlnire față în față cu domnul Karner. Ultima a fost săptămâna trecută. Președinția maghiară, când și-a pus problema formării ordinii de zi pentru Consiliul JAI din octombrie, în mod corect, a ridicat chestiunea viabilității unei ordini de zi care să includă o decizie. De ce? Pentru că acest consiliu s-a desfășurat la 10-11 zile după ce s-au încheiat alegerile în Austria și preșdenția maghiară, consultând și statele membre, au opinat în primă fază că n-ar trebui să avem subiectul deloc pe ordinea de zi.

La fel de deschis și de tranșant, coordonând-ne și cu Ministerul de Externe, și cu președintele, și cu primul ministru, noi am spus: nu e în regulă să n-avem deloc subiectul Schengen pe ordinea de zi a JAI, pentru că asta ar putea să dea un semnal greșit cetățenilor noștri despre stadiul progreselor în ceea ce privește aderarea României și a Bulgariei cu frontiera terestră în spațiul Schengen.

După mai multe runde de discuții, de convorbiri, s-a convenit ca pe ordinea de zi a Consiliului JAI să existe barometrul Schengen, dar și state of play, cum se spune în limbajul JAI, adică starea de lucru privind criteriile, măsurile luate de România, inclusiv modalitatea de aplicare a deciziei de anul trecut, Air Schengen, pentru că și aici a fost o muncă importantă care e trecută cumva cu vederea”, a explicat Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne a spus că pe ordinea de zi a Consiliului JAI care a avut loc joi „nu a fost vorba de niciun fel de decizie în acest moment”.

Despre declarația făcută de ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, care a spus că „suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, Predoiu a spus că se referă la faptul că României i-a fost recunoscut progresul făcut de la decizia de anul trecut și până în prezent. „Se face un progres, se remarcă acest progres, se recunoaște realitatea din teren”, a spus Predoiu.

„Declarația ministrului Karner trebuie înțeleasă corect. Nu e nici o garanție, nu e nici ultra-optimistă, dar în niciun caz nu este un refuz. Este o declarație, după părerea mea, corectă. E adevărat, nici foarte generoasă, dar este o declarație care arată clar că este loc de joc în continuare”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Acesta a precizat că „ne îndreptăm către un punct final”.

„Toată lumea spune: România nu numai că a îndeplinit criteriile, asta o facem de ani de zile, dar România a aplicat impecabil decizia Air Schengen de anul trecut. Nu există niciun fel de dubiu cu privire la stăpânirea tuturor mecanismelor Schengen, a procedurilor Schengen. Migrația ilegală este ținută sub control, există o bună cooperare polițienească”, a mai precizat ministrul.

Ministrul de Interne a dat de înțeles că este posibil ca România să poată intra în Schengenul terestru până la finalul anului: „E posibil orice de aici și până la sfârșitul anului”.

Întrebat care este stadiul demersurilor României, Cătălin Predoiu a răspuns: „Ne luptăm cu ghearele și cu dinții”.

„În ultimul an, un an și jumătate, n-am mai văzut nicio nemulțumire nici despre modul în care protejăm frontiera. Dimpotrivă, chiar Austria recunoaște. De trei ori ne-a mulțumit Austria în Consiliu”, a mai spus Predoiu.

Cu toate astea, ministrul de Interne recunoaște că decizia este una politică. „Cum spuneam, o decizie politică. Nu spun că eu am toate răspunsurile la aceste chestiuni politice. (...) E adevărat că nici în Austria nu este înțeleasă de toată lumea această rezervă”.

×
TOP articole
x close