Antena 3 CNN Politică Sorin Grindeanu a dezvăluit cum a ajuns Tudorel Toader la Ministerul Justiției

Sorin Grindeanu a dezvăluit cum a ajuns Tudorel Toader la Ministerul Justiției

Sorin Grindeanu a dezvăluit cum a ajuns Tudorel Toader la Ministerul Justiției
Sursa foto: Foto: gov.ro
08 Iul 2017   •   09:48

Fostul premier Sorin Grindeanu a dezvăluit cum a ajuns Tudorel Toader la Ministerul Justiției, dar și despre cine a decis demiterea lui Florin Iordache după scandalul Ordonanței 13.

Sorin Grindeanu spune că el este cel care a decis ca Florin Iordache să demisioneze de la Ministerul Justiției ca urmare a problemelor de comunicare. Fostul premier este de părere că a fost o decizie bună în acel moment, pe care ar lua-o din nou. "În acea perioadă, deși am avut diverse discuții au fost foarte multe bâlbe în a se explica public rostul acelei ordonanțe 13. Lucrurile nu puteau rămâne în acea formă și aș face același lucru din nou," a spus Sorin Grindeanu la dcnews.ro.

Aducerea lui Tudorel Toader la Ministerul Justiției ar fi fost luată după consultări cu specialiști din domeniul Justiției mai explică Sorin Grindeanu. Decizia a fost luată după lungi discuții la nivelul coaliției de guvernare.

"Am avut o discuție cu mai mulți oameni care își desfășoară activitatea în acest domeniu, în justiție. Am avut în primul rând o discuție cu cei doi președinți din coaliție, cu domnul Dragnea și cu domnul Călin Popescu Tăriceanu. Am decis atunci să avem discuții cu mai mulți din afara partidului. Părea și cred în continuare că a fost cea mai bună soluție, aceea de a aduce atunci pe cineva care e recunoscut în lumea justiției ca personalitate, este rector și așa mai departe. Am avut acele discuții și am hotărât împreună cu Călin Popescu Tăriceanu și cu domnul Dragnea că aceasta este soluția cea mai bună. Domnul Tudorel Toader a acceptat ca urmare a unei discuții pe care a avut-o prima oară cu mine și apoi cu ceilalți," a explicat Sorin Grindeanu.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close