Antena 3 CNN Politică Sorin Grindeanu: "Salariul minim să fie acordat doar pentru angajații care nu au nicio calificare"

Sorin Grindeanu: "Salariul minim să fie acordat doar pentru angajații care nu au nicio calificare"

Salariul minim pe economie se va acorda doar persoanelor care nu au o calificare și doar pentru o perioadă determinată, potrivit unui proiect de lege anunțat de Sorin Grindeanu: "Să redevină un instrument de protecție socială valabil doar pentru persoanele apte de muncă fără nicio calificare".

Sorin Grindeanu: "Salariul minim să fie acordat doar pentru angajații care nu au nicio calificare"
Sursa foto: Hepta
de Maria Zărnescu    |    14 Mai 2021   •   16:26

"În zona politicilor publice, ca partid de stânga, am discutat o problemă foarte gravă a angajaților români, în special a celor din mediul privat, și vom depune în Parlament un proiect de lege pentru a proteja drepturile angajaților români și în special a celor plătiți cu salariul minim.

El acuză că, în loc să sprijine o relație corectă, Florin Cîțu "a deschis calea abuzurilor din toate părțile".

"Sub aparenta debirocratizare, Guvernul Cîțu a eliminat nu doar orice formă de protecție a angajatului, dar și a angajatorului. A angajatorului corect! Pentru că nu toți sunt ca reprezentanții actualei puteri! Avem peste 1,7 milioane de persoane salarizate la nivel de salariu minim, ceea ce reprezintă o treime din numărul total de angajați. Împreună cu specialiștii partidului, am făcut o analiză și am constatat că peste 80% dintre aceste persoane au cel puțin o calificare.

Este inadmisibil într-o țară europeană să avem medici, ingineri, maiștri, constructori, șoferi profesioniști, directori în sistemul privat, plătiți cu salariul minim. Vă dau un singur exemplu: actualul ministru al Sănătății era plătit cu salariu minim la clinica medicală pe care o deține.

Acest lucru este inadmisibil. Noi credem că salariul minim trebuie să redevină un instrument de protecție socială valabil doar pentru persoanele apte de muncă care nu au nicio calificare", adaugă prim-vicepreședintele PSD, potrivit Mediafax.

PSD propune ca salariul minim să fie acordat doar pentru persoanele care nu au calificare

Liderul social-democrat anunță că PSD va depune un proiect de lege în Parlament prin care va fi modificat Codul Muncii cu privire la acest salariu minim.

"Propunem ca salariul minim se acordă doar pentru persoanele și posturile care nu necesită sau nu au vreo calificare, se acordă pe o perioadă determinată de până la 12-24 de luni. În perioada acordării salariului minim unui angajat, antreprenorul să beneficieze de vouchere pentru formare profesională acordate de stat prin care să califice personalul angajat, iar la finalul acestei calificări să crească nivelul de salarizare, în conformitate cu elementele concurențiale din piața muncii.

Propunem o analiză a sistemului de taxare a muncii pentru veniturile mici plecând de la obiectivul de a crește nivelul deducerilor pentru familiile care au copii dar și de la nivelul contribuțiilor CAS și CASS, dar cu atenție să nu generăm sărăcie viitoare pentru persoanele care, temporar, sunt angajate pe salariul minim. Acest proiect va fi discutat cu partenerii sociali și cu mediul de afaceri și va fi depus în Parlament în cel mai scurt timp”, conchide Grideanu.

Guvernul Cîțu tocmai a dat un atac brutal asupra drepturilor a peste 1 milion de români care muncesc cinstit. Mă refer la recenta ordonanță de urgență prin care au fost desființate fișa postului și regulamentul intern pentru firmele cu până la 9 angajați. Practic, Guvernul a aruncat într-un haos total relația patron-angajat", spune Sorin Grindeanu.

×
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close