Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Elveţia câştigă dramatic meciul cu Ecuador, scor 2-1

Elveţia câştigă dramatic meciul cu Ecuador, scor 2-1

Elveţia câştigă dramatic meciul cu Ecuador, scor 2-1
de M.T.    |    15 Iun 2014   •   20:55

Un gol marcat de Haris Seferovic în al doilea minut al prelungirilor a completat revenirea Elveţiei, naţionala pregătită de Ottmar Hitzfeld reuşind să câştige cu 2-1 în faţa Ecuadorului, după ce a fost condusă la pauză, în primul meci din cadrul grupei E de la Cupa Mondială, desfăşurat pe Estadio Nacional Mane Garrincha din Brasilia.

Antrenorul elveţienilor a mutat inspirat în partea a doua, cei doi jucători pe care i-a introdus pe teren, Admir Mehmedi şi Seferovic, întorcând rezultatul, după ce sud-americanii au deschis scorul în prima repriză prin Enner Valencia.

Golul ecuadorienilor a venit în minutul 22, în urma unei lovituri libere executate perfect de pe partea stângă de Walter Ayovi. Valencia a scăpat excelent din marcajul lui Johan Djourou şi apoi a trimis puternic cu capul în poartă.

Până în acel momentul, meciul fusese unul anost, fără ocazii importante şi cu un ritm departe de media turneului final din Brazilia. Singurele emoţii pentru Alexander Dominguez au venit doar în urma unor şuturi de la distanţă, dar portarul naţionalei Ecuadorului a apărat execuţiile lui Xherdan Shaqiri şi Ricardo Rodriguez.

Nici după deschiderea scorului aspectul jocului nu s-a modificat. Europenii au dominat, dar au făcut-o steril şi au construit previzibil. Până la pauză, doar Valon Behrami, lovitură de cap din interiorul careului, şi Gokhan Inler, şut bun de la 18 metri, în diagonală, au ameninţat poarta lui Dominguez, care a fost de fiecare dată la post.

La pauză, Mehmedi a intrat în locul anonimului Valentin Stocker şi, în minutul 48, a reuşit să egaleze cu o lovitură de cap, în urma unei centrări din corner a fundaşului stânga al elveţienilor, Rodriguez. Replica sud-americanilor a venit de la acelaşi Valencia, care a tras puţin peste din marginea careului, şi de la excelentul Jefferson Montero, care a pătruns frumos pe partea stângă, dar şutul său a fost respins de Diego Benaglio.

În minutul 69 a avut loc cel mai controversat moment al întâlnirii, golul lui Josip Drmic fiind anulat pentru offside. O altă decizie greşită a arbitrilor, care continuă să gafeze incredibil la actuala ediţie a Cupei Mondiale. Aproape imediat, Elveţia a avut o şansă foarte bună de a trece în avantaj, dar Shaqiri a tras în plasa laterală din interiorul careului.

Când se părea că meciul se întreaptă spre o remiză, care ar fi fost prima de la turneul final din acest an, Behrami a intervenit providenţial în propriul careu în faţa lui Michael Arroyo, apoi a continuat faza şi a declanşat un contraatac în urma căruia mingea a juns pe partea stângă, la Rodriguez. Lateralul celor de la Wolfsburg a oferit o altă centrare perfectă, iar Seferovic, intrat pe teren de un sfert de oră, a apărut la colţul scurt şi a marcat golul victoriei pentru Elveţia.

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close