Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Lionel Messi marchează în minutul 90 şi aduce victoria Argentinei în meciul cu Iran, scor 1-0

Lionel Messi marchează în minutul 90 şi aduce victoria Argentinei în meciul cu Iran, scor 1-0

Lionel Messi marchează în minutul 90 şi aduce victoria Argentinei în meciul cu Iran, scor 1-0
de M.T.    |    21 Iun 2014   •   21:01

Naţionala Iranului a făcut un meci mare şi a fost foarte aproape de o remiză istorică în faţa Argentinei, în ziua în care se împlineau exact 16 ani de la singura sa victorie la Cupa Mondială. O execuţie senzaţională a lui Lionel Messi în minutul 90 a adus însă victoria sud-americanilor cu 1-0, rezultat în urma căruia echipa pregătită de Alejandro Sabella este calificată în optimile de finală.

Ultimul fluier al arbitrului sârb Milorad Mazic i-a găsit pe jucătorii iranieni prăbuşiţi pe gazon şi imposibil de consolat. Elevii portughezului Carlos Queiroz au fost la doar câteva momente de un rezultat pentru care au dat totul şi pe care l-ar fi meritat. Timp de 90 de minute, au transformat vedetele Argentinei în nişte anonimi. Au făcut un meci tactic aproape perfect, neutralizând impresionanta forţă ofensivă a sud-americanilor. Mai mult decât atât, în repriza a doua, au avut marile ocazii de gol.

Apoi, după o nouă evoluţie mai curând cenuşie, Messi a ieşit din nou la rampă, la fel cum a făcut-o şi în meciul cu Bosnia. Căpitanul "pumelor" a primit mingea la aproximativ 20 de metri de poartă, puţin lateral dreapta, şi-a aşezat-o pe piciorul stâng şi a tras imparabil la colţul lung, marcând o bijuterie de gol, al doilea al său la actuala ediţie a Cupei Mondiale. Argentina a câştigat chinuit, dar are punctaj maxim după două partide şi merge în faza următoare a turneului final.

Argentinienii au însă toate motivele să fie îngrijoraţi, în ciuda victoriei şi a calificării. Deşi Sabella a revenit la 4-3-3, sistemul favorit al lui Messi, echipa sa a găsit în puţine momente soluţii în faţa unei apărări aglomerate, însă excelent organizată şi foarte exactă. Singura şansă importantă la poarta lui Alireza Haghighi venită după o acţiune cu adevărat reuşită a sud-americanilor s-a petrecut în minutul 21, după un un-doi între Sergio Aguero şi Gonzalo Higuain, însă golakeeperul iranian a respins în corner şutul atacantului de la Manchester City.

În rest, Argentina a ameninţat poarta doar prin fundaşi, în urma unor faze fixe, dar loviturile de cap expediate de Marcos Rojo, Ezequiel Garay sau Federico Fernandez nu şi-au atins ţinta. În celălalt careu, Sergio Romero a avut puţin de lucru, însă a trecut prin mari emoţii cu puţin timp înainte de pauză, atunci când Jalal Hosseini a trimis cu capul peste, după un corner.

Aspectul jocului s-a păstrat şi în partea a doua, dar iranienii au îndrăznit mai mult şi au ratat trei mari ocazii de a marca. În minutul 52, centrarea excelentă a lui Pejman Montazeri l-a găsit în careu pe Reza Ghoochanneijhad, a cărui lovitură de cap a fost reţinută în doi timpi de Romero. Portarul argentinan şi-a păstrat încă o dată echipa în joc în minutul 67, atunci când a respins aproape miraculos o altă minge trimisă cu capul de Ghoochanneijhad, după o nouă centrare foarte bună a lui Montazeri.

Messi, cu o acţiune asemănătoare celei în urma căreia a marcat cu Bosnia, şi Angel Di Maria, cu un şut din interiorul careului, reţinut de Haghighi, au ratat şi ei deschiderea scorului, înainte ca naţionala Iranului să fie aproape de a da lovitura în minutul 86. Noul intrat Alireza Jahanbakhsh a declanşat un contraatac superb, dar acelaşi Ghoochanneijhad a fost blocat încă o dată de Romero. Scăpaţi de momentele dificile, argentinienii şi-au pus toate speranţele în stângul lui Messi. Iar cel mai bun fotbalist al planetei a făcut ceea ce se aşteaptă de la el.

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close