
Parchetul din Rio de Janeiro a dispus trimiterea în judecată a fotbalistului francez Dimitri Payet pentru "violenţe pshihologice" asupra fostei sale amante, avocata braziliană Larissa Ferrari, conform informaţiei publicate miercuri de publicaţia Globo Esporte, citată de cotidianul L'Equipe, scrie Agerpres.
Presa braziliană indică faptul că procurorul a clasat în primă fază cazul, după care şi-a schimbat decizia după ce reclamanta a făcut apel. Avocata în vârstă de 28 de ani a depus plângere împotriva fostului jucător al echipei echipei Olympique Marseille, în vârstă de 38 de ani, în luna martie, la Parana, unde locuieşte ea, suporter declarat al clubului Vasco da Gama, grupare la care fotbalistul francez s-a angajat în 2023 pentru două sezoane.
În plângerea sa, Larissa Ferrari a afirmat că a fost agresată de Dimitri Payet, care i-a lăsat urme pe corp, fiind supusă violenţei fizice, morale, psihologice dar şi sexuale.
Avocata a relatat că a fost contactată de fotbalist pe Instagram în august 2024, dar după mai multe întâlniri, crizele de gelozie ale francezului au devenit din ce în ce mai frecvente şi mai violente, începând "să-i aplice pedepse", aşa cum le numea acesta.
Femeia, care le-a declarat anchetatorilor că suferă de tulburare de personalitate, caracterizată printr-o hipersensibilitate, susţine că Payet a profitat de fragilitatea sa pentru a practica "un şantaj emoţional şi pentru a câştiga favoruri sexuale".
"Am început să mă simt violată emoţional. În timpul raporturilor sexuale, el a început să mă pedepsească, să mă lovească, să calce pe faţa mea, pe corpul meu. Îmi era frică să spun ceva şi ştiam că, dacă nu accept pedeapsa, îl pot pierde. El mi-a cerut chiar să-mi beau urina sau să ling podeaua. Şi am acceptat de frică", a adăugat aceasta.
Conform Globo Esporte, Parchetul cere condamnarea jucătorului, plata unor despăgubiri pentru daune morale şi interese faţă de fosta amantă.
Fotbalistul a recunoscut că a avut o relaţie extraconjungală, dar a negat orice violenţă. Recent, clubul brazilian de fotbal Vasco da Gama a anunţa, că a "ajuns la un acord amiabil pentru a pune capăt de manieră anticipată a contractului" mijlocaşului ofensiv francez.