Antena 3 CNN Sport Simona Halep păstrează un tablou cu Ion Țiriac în propria locuință (FOTO)

Simona Halep păstrează un tablou cu Ion Țiriac în propria locuință (FOTO)

Simona Halep păstrează un tablou cu Ion Țiriac în propria locuință (FOTO)
Sursa foto: foto: Facebook
23 Noi 2017   •   14:19

Simona Halep  a publicat recent pe Instagram, chiar înainte de a pleca la Gala Asociației Presei Sportive, o fotografie cu ea. Tenismena s-a pozat în living, iar în spatele ei, pe o etajeră, se poate observa o poză înrămată în care apare alături de Ion Țiriac.

Se pare că Halep are o mare admirație pentru omul de afaceri, iar momentul în care i-a înmânat trofeul la ceremonia de premiere a turneului pe care l-a câștigat la Madrid anul acesta este foarte important pentru ea.

Simona Halep a dovedit anul acesta că este o adevărată profesionistă, iar activitatea sa a adus-o pe locul 1 WTA.

„A fost cel mai bun an de departe, dar şi cel mai greu, cu momente emoţionale dificile. Au fost însă şi momente frumoase, atunci când am reuşit să ajung pe locul 1. A fost un an frumos şi sper să am alţii şi mai frumoşi”, spunea Halep în urmă cu puțin timp.

×
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close