Jurnalistul Cătălin Tolontan face o analiză a gimnasticii românești din ultimii ani, în tandem cu aprecierile scriitoarei Dvora Meyers, care publică în România volumul „De la Nadia pînă astăzi”.
''Cartea e o reflecție asupra schimbărilor din gimnastica mondială. Decăderea României, dar și a Rusiei, țări care altădată dominau lumea acestui sport, cîștigă cîteva explicații interesante. Fie că sîntem sau nu sîntem de acord cu ele.
Potrivit lui Meyers, la întrebarea „De ce nu mai poate alcătui România o echipă completă la Rio?” răspunsul e simplu: „Nu mai au de unde”.
„După finalul Războiului Rece, populația României a scăzut din pricina diminuării natalității – s-a clasat pe locul 11 pe lista Blooomberg a țărilor cu o scădere veritiginoasă a populației – și a emigrării în alte țări, mai prospere economic”.
Ziarista observă că descreșterea nu a fost vizibilă imediat.
„Românii aveau încă un număr stabil de senioare și de junioare care învățaseră baza în perioada comunismului”. Noi știm că observația este valabilă și la alte sporturi. Bazîndu-se pe o cultură sădită în trecut, „România a cucerit toate medaliile de aur pe echipe la Campionatele Mondiale, din 1994 și pînă în 2001 și a dobîndit titlurile olimpice pe echipe, unul după altul, în 2000 și 2004”.
Deceniul glorios a reprezentat, de fapt, „o gestionare a resurselor slabe și o transformare a stelelor promițătoare de la junioare în medaliate cu aurul olimpic la senioare”.
Chiar dacă Meyers ea nu-i numește, noi îi știm și pe autorii acestei administrări performante: Octavian Belu, Mariana Bitang și colegii lor. „Ani în șir, româncele au făcut eforturi peste puterile lor”, scrie autoarea.
Continuarea, pe tolo.ro.
