O igienă dentară precară, amânarea vizitelor la stomatolog și escaladarea problemelor dentare, a cariilor, pot duce adesea la pierderea dinților, iar o dantură incompletă poate afecta, în timp, starea generală de sănătate.
Implanturile oculare realizate din colagenul de porc au redat vederea a 20 de persoane care sufereau de orbire sau de deficienţe severe de vedere, potrivit unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Nature Biotechnology .
Tratarea problemelor stomatologice la timp reprezintă un aspect important pentru sănătatea danturii. Aspectul estetic al dinților contează foarte mult atât pentru stima de sine, cât și pentru relațiile cu cei din jur. În momentul în care ai pierdut un dinte, este bine să mergi cât mai repede la cabinetul stomatologic
Un implant a vindecat diabetul la şoareci, iar specialiştii au speranţe că va funcţiona şi în cazul oamenilor. Echipa de cercetători a demonstrat că, folosind un dispozitiv minuscul, se pot implanta celule care secretă insulină, făcând diabetul de tip 1 reversibil.