Copilul din Gorj care ar fi fost scos din ţară de un cetăţean german, cu o procură falsă a fost găsit de autorităţile din Germania şi urmează să fie adus în România.
Antena 3 CNN a difuzat secvența audio în care judecătoarea Ancuța Popoviciu a făcut prezența părților și a întrebat dacă Sebastian Olariu, tânărul omorât cu mașina de Vlad Pascu la 2 Mai, se află în sala de tribunal, la Mangalia.
Război în Ucraina, ziua 793. Autoritățile poloneze anunță că sunt pregătite să-i trimită în țara lor pe ucrainenii apți de luptă. Polonezii nu au oferit detalii. Anunțul apare la puțin timp după ce Ucraina a interzis serviciile consulare pentru bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.
Ne confruntăm, de multe ori, cu simptome extrem de deranjante, și nu știm ce ni se întâmplă și din ce cauză, însă în majoritatea cazurilor este vorba despre alimente care ne fac rău. Iar primele semne nu sunt cele digestive.
Românii sunt în coada clasamentului european privind plata cu oră. Costul mediu în Uniunea Europeană a fost anul trecut de trei ori mai mare decât în România.
Ne confruntăm, de multe ori, cu simptome extrem de deranjante, și nu știm ce ni se întâmplă și din ce cauză, însă în majoritatea cazurilor este vorba despre alimente care ne fac rău. Iar primele semne nu sunt cele digestive.
Autoritățile române au inițiat procedura de executare silită împotriva Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation, în vederea recuperării a 10 milioane de dolari, costurile procesului de arbitraj încheiat recent în favoarea României la Washington.
Sute de copii sunt abandonați anual în maternitățile și spitalele din țara noastră. Cele mai multe mame își lasă copiii pe patul de spital luni sau ani din cauza problemelor grave de sănătate însă și din cauza sărăciei.