Era la a doua naștere, însă a apucat-o groaza când medicul i-a dat copilul să-l țină în brațe! Uite ce a făcut-o să reacționeze așa24 Iul
În luna a noua i-a murit copilul în pântece! Medicii i-au spus că trebuie să-l scoată imediat și i-au făcut cezariană de urgență. După ce au tăiat-o, au început să țipe în sala de operație18 Iul
O mamă din Franța și-a ucis trei dintre copii imediat după naștere. A păstrat cadavrele timp de aproape 20 ani13 Iul
Beyonce a slăbit 13 kilograme, în doar trei săptămâni, după nașterea celor doi gemeni. Cum a reușit vedeta acest lucru13 Iul
Cum arata Elena Gheorghe cu doua saptamani inainte de a naste! S-a ingrasat doar patru kilograme11 Iul
A vrut să fie lângă prietena sa atunci când naște. Însă reacția sa a umbrit întregul eveniment - VIDEO06 Iul
Mama ei era însărcinată în nouă luni. Fetița de 12 ani a apăsat-o pe burtă, apoi ceva incredibil s-a întâmplat. Niciun copil nu a mai făcut așa ceva până acum10 Iun
Ce se întâmplă de fapt cu corpul femeilor care nasc natural! Ginecologii au spus tot! De asta se tem atâtea mame07 Iun
A consumat mult alcool și i s-a făcut rău. A avut șocul vieții după ce medicii de la urgențe i-au spus ce s-a întâmplat cu ea. ”Am simțit că îmi explodează organele”17 Mai
O femeie a născut în baia unui supermarket și a lăsat copilul în coșul de gunoi. A ieșit plină de sânge și le-a spus angajaților că are probleme cu menstruația26 Dec
Stia ca a ramas insarcinata, dar burta i se umfla prea mult si prea repede. Speriata, a mers la un control cu ochii in lacrimi. Medicul a incremenit cand a vazut ce era in abdomenul ei24 Dec
Poveste tragică! Mamica a suferit un atac cerebral după ce a născut gemeni! Ce lucru sfâșietor i s-a întâmplat apoi!24 Noi
A avut parte de surpriza vieții ei. O mamă a trăit un moment incredibil în timpul naşterii. „Am fost șocată!”23 Noi
După ce a născut, a început să țipe. Dar nu de durere. „A durat pentru trei sau patru săptămâni”02 Noi
O femeie din SUA a născut în supermarket, lângă casa de marcat. Ce a făcut înainte de travaliu i-a uimit pe toți12 Oct
A postat pe Facebook o fotografie de dinainte de sarcină și una după ce a născut. Cum arată în realitate corpul unei mame05 Sep
O româncă a preferat să nască acasă, decât la spital. Ce nemulțumiri a avut femeia și ce s-a întâmplat cu bebelușul25 Iul
Nu a avut bani de ecografii în timpul sarcinii. Medicii au avut un șoc la naștere. Ce a adus pe lume femeia23 Iun
Era la a sasea cezariana din viata ei iar doctorii au uitat de ea in salon. Cand s-a trezit si si-a vazut picioarele, a inceput sa planga in hohote 16 Iun
Șocul unei mame face înconjurul lumii. Abia născuse când a aflat că fetița văzută la ecograf e…12 Iun
Era însărcinată când a intrat în moarte cerebrală. Ce s-a întâmplat cu fătul după câteva luni. Medicii au fost uimiți08 Iun
Toata lumea a ramas fara cuvinte cand a vazut burta acestei femei care a nascut de cinci ori pana acum! Cum arata cand se intoarce cu fata05 Iun
Născuse în urmă cu câteva minute. Când și-a privit copilul, a avut un șoc. Ce a observat tânăra02 Iun
A mers la spital sa nasca! Medicii, in soc cand au vazut bebelusul care a venit pe lume: "In 25 de ani de cariera nu am intalnit asa ceva!" 02 Iun
Un tată intrat în sala de nașteri ca să vadă cum i se naște bebelușul are parte de șocul vieții lui. Ce a ieșit din burta gravidei - FOTO25 Mai