Antena 3 CNN Timp liber Film Nominalizările la Premiul Sindicatului Actorilor care indică posibilii câștigători la Premiile Oscar 2024: Filmul Oppenheimer conduce topul

Nominalizările la Premiul Sindicatului Actorilor care indică posibilii câștigători la Premiile Oscar 2024: Filmul Oppenheimer conduce topul

Nominalizările la Premiul Sindicatului Actorilor (Screen Actors Guild - SAG) oferă o bună indicație despre actorii care ar putea fi nominalizați la sfârșitul acestei luni la Oscar.

Nominalizările la Premiul Sindicatului Actorilor care indică posibilii câștigători la Premiile Oscar 2024: Filmul Oppenheimer conduce topul
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    10 Ian 2024   •   20:52

Filmul Oppenheimer conduce nominalizările la Premiul Sindicatului Actorilor (Screen Actors Guild - SAG), la câteva zile după ce a triumfat la Globurile de Aur, potrivit BBC.

Filmul lui Christopher Nolan are patru nominalizări, în timp ce American Fiction, Barbie și Killers of the Flower Moon au fiecare câte trei.

În mod surprinzător, Leonardo DiCaprio care are rolul principal în filmul Killers of the Flower Moon, nu a fost nominalizat la categoria cel mai bun actor.

În schimb, actorii Bradley Cooper, Colman Domingo, Paul Giamatti, Cillian Murphy și Jeffrey Wright au fost nominalizați. În cursa pentru cea mai bună actriță sunt Sandra Huller, Emma Stone, Lily Gladstone, Carey Mulligan și Margot Robbie.

Succession, Beef, The Crown, Ted Lasso și The Bear sunt printre producțiile nominalizate la categoriile de televiziune.

Câștigătorii sunt votați de membrii SAG. Organizația reunește peste 119.000 de actori.

Premiile SAG oferă o bună indicație despre actorii care ar putea fi nominalizați la sfârșitul acestei luni la Oscar. Premiile Academiei din 2024 au loc pe 10 martie.

Oppenheimer și Succession au fost marii câștigători la Globurile de Aur de duminică, în timp ce Anatomy of a Fall, The Holdovers, Barbie și Poor Things au câștigat câte două premii.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close