Antena 3 CNN Timp liber Fun SUA. O tânără a fost dată jos din tren, pentru că vorbea prea tare la telefon

SUA. O tânără a fost dată jos din tren, pentru că vorbea prea tare la telefon

SUA. O tânără a fost dată jos din tren, pentru că vorbea prea tare la telefon
Sursa foto: Foto: travel.aol.co.uk
19 Mai 2011   •   14:51

O tânără a fost dată afară din tren, în timpul unei călătorii de 15 ore în Statele Unite, pentru că vorbea prea tare la telefon. Femeia a fost luată cu forţa din vagon, în urma nenumăratelor plângeri ale pasagerilor, informează Mediafax.

Pe tot parcursul călătorieri, tânăra a întreţinut conversaţii la telefonul mobil, vorbind extrem de tare în ciuda observaţiilor venit e de la ceilalţi pasageri.

"Se pare că vorbea tare, mult timp şi acest lucru a dus la producerea unei altercaţii cu ceilalţi călători ai Starlight Coast, un tren de noapte care rulează de-a lungul Coasta de Vest ", a declarat un reprezentant al autorităţilor.

În aproprierea destinaţiei stabilite, conductorul trenului a decis să alerteze poliţia locală, care a escortat-o pe femei din vagon. Cu toate acestea, compania feroviară nu a făcut plângere împotriva ei.

×
Subiecte în articol: SUA tren
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close