Antena 3 CNN Timp liber Muzică Gestul sfidător al cântăreței care ar fi trebuit să reprezinte Rusia la Eurovision 2017

Gestul sfidător al cântăreței care ar fi trebuit să reprezinte Rusia la Eurovision 2017

Gestul sfidător al cântăreței care ar fi trebuit să reprezinte Rusia la Eurovision 2017
Sursa foto: Foto: captura YouTube
10 Mai 2017   •   19:11

Julia Samoilova, care ar fi trebuit să reprezinte Rusia la Eurovision 2017 cu piesa „Flame is burning“, a interpretat melodia în Crimeea, marţi, în cadrul unui eveniment care a celebrat victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste, într-un gest de sfidare, după ce Ucraina, care găzduieşte competiţia muzicală în acest an, i-a interzis accesul în teritoriu, scrie News.ro. 

Ucraina a transmis că Yulia Samoylova nu poate călători la Kiev pentru Eurovision, competiţie care a început marţi, cu prima semifinală. Motivul a fost că artista a cântat în Crimeea în anul 2015, după ce Rusia a anexat peninsula.

Yulia Samoylova a interpretat melodia ”Flame is burning”, marţi, în faţa a mii de persoane, în oraşul portuar Sevastopol, unde se află flota Rusiei de pe Marea Neagră.

 

×
Subiecte în articol: Eurovision Eurovision 2017 Crimeea Ucraina
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close