Antena 3 CNN Timp liber Turism Top locuri de vizitat în Elveția

Top locuri de vizitat în Elveția

Top locuri de vizitat în Elveția
22 Mar 2017   •   16:41
Renumită pentru ciocolată, precizia ceasurilor, pârtiile de ski și cele peste 400 de varietăți de brânză, Țara Cantoanelor este visul oricărui pasionat de călătorii. Scriitorul Alexander Roda Roda spunea că să te naști în Elveția este o mare fericire ...

Elveția este pentru turiștii din toată lumea – o perlă a coroanei, și chiar dacă este o țară fără ieșire la mare acest aspect este compensat de numărul mare de lacuri alpine întinse la poalele munților smeți. Bijuteriile locului sunt orașele istorice renumite pentru arhitectura unică și pentru peisajele pitorești.

Zurich – orașul elitar

Până nu demult, Zurich deținea supremația în topul orașelor cu cele mai multe bănci din Europa. Aproape 500 de bănci existau în Elveția la începutul anilor `90, chiar dacă astăzi multe dintre ele au fost închise. Reputația de capitală bancară a cam scăzut în intensitate în ultimii ani, dar Zurich a rămas unul dintre cele mai bune orașe cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa. Plin de viață, istoric și cu numeroase atracții turistice, Zurich este dominat de Marea Catedrală, un edificiu în stil romanic din anul 1100, devenit unul dintre simbolurile locului.

Berna – capitala plină de istorie

Orice pasionat de istorie își dorește să ajungă cel puțin o dată în viață în Berna, și nu doar pentru a degusta din neobișnuitele sortimente de ciocolată (elvețienii au combinat ciocolata cu extracte din aur comestibil) sau pentru achiziționarea unora dintre cele mai populare modele de ceasuri din lume... Capitala Elveției este împărțită în străzi labirintice, iar clădirile din cărămidă roșie au peste 500 de ani vechime. Peisajul arhitectural incredibil este completat de frumusețea fluviului Aare și de vegetația deasă, astfel că Berna este cel mai bun oraș pentru a face cunoștintă cu Elveția.

Geneva – cea mai mică metropolă a lumii

Ascunsă între Munții Alpi și Jura la baza lacului cu același nume, Geneva este unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, dar acest lucru nu uimește pe nimeni, pentru că aici își au sediile unele dintre cele mai mari organizații mondiale: de la Națiunile Unite și până la Crucea Roșie. Dincolo de acest aspect, Geneva este un oraș tineresc plin de viață unde pasionații de sporturi se pot bucura de ski jet și pot admira Jet d’Eau aflată în inima lacului Geneva (una dintre cele mai mari fântâni arteziene din lume).

Lausanne – orașul cu o bogată moștenire culturală

Mai puțin popular decât Geneva, dar la fel de impresionant, Lausanne se află în punctul cel mai nordic al lacului Geneva oferind o incredibilă panoramă asupra Munților Alpi. Acest oraș istoric este cunoscut pentru casele pastelate din centrul vechi, dar și pentru atmosfera vibrantă.

De Mădălina Isar

Circuit Elvetia

Tarif: de la 319 euro/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-3*, transport autocar, ghid roman. *Bonus! Excursia in statiunea Interlaken. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.  

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close