O afacere ia amploare în România. În multe oraşe din ţară au fost amenajate locații pentru oamenii dornici de mişcare. Deşi apar ca ciupercile după ploaie, tot nu sunt destule.
Un grup de miliardari este aproape de finalizarea achiziției unui hotel de lux, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din București, după o tranzacție complexă care a implicat persoane juridice și moștenitorii celui care a proiectat clădirea în anii `30.
În comuna Poplaca, din Sibiu, familia Muntean se remarcă prin afacerea lor de succes. Inițial începută de părinți, Maria și Ion Muntean, afacerea a fost preluată cu pasiune de către fiii lor, Claudiu și Gabriel. "Primele produse le-am dat prietenilor, abia mai târziu au venit și vânzările", spun ei.
Aproape toate mărcile de autovehicule fabricate în Europa au cel puțin o componentă ce a fost realizată în țara noastră, a declarat, miercuri, Adrian Sandu, secretarul general al Asociației Constructorilor de Automobile din România.
Gala Excelența în Business, organizată de Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), având ca partener oficial Academia de Studii Economice București, va avea loc pe data de 24 octombrie, începând cu ora 18.00 în Aula Magna ASE și reprezintă o oportunitate de a recunoaște și de a sărbători realizările și contribuțiile semnificative aduse de liderii și companiile din economie.
Pandemia a adus o schimbare în modul de lucru, determinând numeroase persoane să își înceapă propria afacere. Acestea au optat pentru inițiativa antreprenorială, dezvoltând afaceri mici.
Protejarea afacerii și generarea de dividende pentru membrii familiei sunt motivele pentru care antreprenorii români doresc ca afacerile să rămână în familie.
Unul dintre cei mai importanţi producători români de alimente, continuă strategia de investiții și dezvoltare durabilă, prin accesarea de noi finanţări.
Curs valutar vineri, 15 aprilie. Moneda naţională se apreciază, vineri, în raport cu euro, dar scade comparativ cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
Curs valutar joi, 14 aprilie. Moneda naţională se depreciază, joi, în raport cu euro, dar creşte comparativ cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
Curs valutar miercuri, 13 aprilie. Moneda naţională se depreciază, miercuri, atât în raport cu euro, cât și cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a urcat marţi 4,71%, de la 4,70, şi a ajuns la cea mai ridicată valoare din ultimii nouă ani, potrivit datelor BNR.
Curs valutar luni, 11 aprilie. Moneda naţională se apreciază, la început de săptămână, atât în raport cu euro, cât și cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a urcat joi la 4,70%, de la 4,68%, valoare înregistrată miercuri, şi a atins astfel un nou record, potrivit datelor BNR.
Scumpirile se vor mai tempera spre toamnă, dar vor continua până anul viitor, estimează analistul economic Adrian Negrescu, după ce luna aceasta a început că măriri de prețuri la combustibili, alimente, facturi și rate.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat vineri la 4,60%, însă ROBOR la şase luni a atins un nou record, potrivit datelor BNR.
Curs valutar joi, 31 martie. Moneda naţională se apreciază joi, în raport cu euro, dar scade comparativ cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
Indicele interbancar IRCC a ajuns, joi, la 1,86% de la 1,17%, iar acest lucru înseamnă că ratele vor creşte, de mâine, 1 aprilie, cu 100 de lei, pentru cei care au credite luate începând din mai 2019.
ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a scăzut uşor marţi la 4,56%, de la 4,57 valoare înregistrată luni.
Curs valutar luni, 28 martie. Moneda naţională se apreciază luni, în raport cu euro, dar scade comparativ cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a crescut luni la 4,57%, de la 4,56% cât era vineri, arată datele BNR.
Curs valutar vineri, 25 martie. Moneda naţională se apreciază la sfârşit de săptămână, atât în raport cu euro, cât și cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat vineri la 4,56%, la fel ca valoarea înregistrată joi.
Curs valutar miercuri, 23 martie. Moneda naţională a scăzut, miercuri, în raport cu euro, dar a crescut comparativ cu dolarul american, după cum arată cursul BNR.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a continuat să crească miercuri, tendinţă menţinută pe tot parcursul ultimelor săptămâni.