Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cel mai puternic cutremur din ultimii 20 de ani a ucis cel puțin 1.000 de oameni, în Afganistan

Cel mai puternic cutremur din ultimii 20 de ani a ucis cel puțin 1.000 de oameni, în Afganistan

Un seism de magnitudine șase s-a produs, miercuri, în Afganistan, fiind resimțit până în Pakistan.

Cel mai puternic cutremur din ultimii 20 de ani a ucis cel puțin 1.000 de oameni, în Afganistan
Sursa foto: Twitter
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Iun 2022   •   18:32

Potrivit bilanțului provizoriu, cutremurul a făcut numeroase victime.

Cele mai multe decese au fost înregistrate în provincia Paktika.

Aici, aproximativ 1000 de oameni au murit și alți peste 1.500 au fost răniți

Seismul s-a produs la o distanță de aproximativ 46 de kilometri sud-vest de orașul Khost, în sud-estul țării, la o adâncime de 10 kilometri.

Talibanii cer ajutor internațional

Mișcarea tectonică a fost resimțită pe o rază de aproximativ 500 de kilometri, până în țara vecină, Pakistan, care a anunțat deja că este pregătită să ofere ajutor umanitar.

"Când un incident atât de grav are loc, în orice țară, există nevoie de ajutor din partea altor țări. Ne este foarte greu să răspundem nevoilor apărute în urma acestui grav incident.

Cerem comunității internaționale să coopereze cu noi și să continue să ne susțină", declară Mawlawi Sharafuddin Muslim, ministru adjunct pentru situații de dezastru în guvernul taliban de la Kabul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cel mai grav seism din ultimii 20 de ani

Numărul victimelor va crește, deoarece unele localități afectate se află în zone izolate din munți și nu există, deocamdată, informații despre situația de acolo.

Presa locală relatează că un sat din provincia cea mai afectată de seism a fost șters de pe fața pământului.

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu locuințe dărâmate și cadavre acoperite cu pături. În alte imagini se vede cum deja sunt săpate gropi pentru victime.

Acest cutremur este cel mai devastator din ultimii 20 de ani, după numărul de victime.

×
Subiecte în articol: cutremur Afganistan
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close