Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Studiile clinice, o șansă de salvare pentru bolnavii oncologici din România

Studiile clinice, o șansă de salvare pentru bolnavii oncologici din România

Studiile clinice pot fi singura salvare pentru bolnavii oncologici, însă, în România, accesul pacienților la tratamentele inovative este limitat.

Studiile clinice, o șansă de salvare pentru bolnavii oncologici din România
Sursa foto: Pexels.com /Rodnae Productions
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Apr 2023   •   19:35

În ultima perioadă, numărul bolnavilor oncologici din România a crescut foarte mult, iar pentru aceștia, studiile clinice pot reprezenta o nouă șansă la viață.

Cu toate acestea, criteriile pentru includerea pacienţilor în astfel de studii sunt extrem de riguroase, iar centrele specializate nu sunt suficiente, recunosc chiar şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

"Din păcate, în România, oferta pentru astfel de programe este limitată, pentru că sunt foarte puține centre care se ocupă de această activitate", a declarat Michael Schenker, președinte Comisia de Oncologie, Ministerul Sănătății.

Potrivit Agenţiei Naţionale a Medicamentului, în perioada 2022-2023,  România are 278 de studii clinice autorizate, pentru diverse patologii, iar acestea pot reprezenta poarta de intrare a medicamentelor inovative în țară.

Citește și: Şapte din zece dintre românii care lucrează se simt epuizaţi. Tabloul sănătăţii mintale a angajaţilor din ţara noastră

Pe de altă parte, Asociațiile Producătorilor de Medicamente trag un semnal de alarmă şi în privința tratamentelor uzuale de care depind bolnavii din ţara noastră.

În țara noastră, producţia locală de medicamente este grav afectata, după ce 15 situri de fabricaţie de substanţe active au fost închise.

"În ultimii 30 de ani, au dispărut, în România, mii de fabrici de medicamente. Producătorii de substanțe chimice nu au putut să facă facă față țărilor din Asia de Sud-Est", a spus Dan Zaharescu, director executiv ARPIM.

În trecut, ţara noastră s-a numărat printre cei mai mari producători de substanţe active din Europa.

×
Subiecte în articol: bolnavi studii clinice
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close