Antena 3 CNN Externe Jurnalistă ucisă în timp ce relata de la locul unei crime, în Florida. Făptașul a împușcat mortal și un copil

Jurnalistă ucisă în timp ce relata de la locul unei crime, în Florida. Făptașul a împușcat mortal și un copil

O jurnalistă de la o televiziune din Florida a fost ucisă în timp ce făcea un reportaj la locul unei crime, iar printre victime se numără și o fetiță de 9 ani.

Jurnalistă ucisă în timp ce relata de la locul unei crime, în Florida. Făptașul a împușcat mortal și un copil
Sursa foto: getty images | Rafa Jodar
de Redacția Antena 3 CNN    |    23 Feb 2023   •   13:42

O jurnalistă și un copil de 9 ani au fost împușcați mortal lângă Orlando, aproape de locul unei crime care a avut loc cu câteva ore înainte, potrivit BBC.

Jurnaliștii se aflau la fața locului pentru a realiza un reportaj despre uciderea unei femei în vârstă de 20 de ani, care a fost împușcată mortal în interiorul unei mașini.

După câteva ore de la comiterea crimei, bărbatul în vârstă de 19 ani s-a întors și i-a atacat pe jurnaliști, iar acesta nu s-a oprit aici.

Imediat după ce a ucis-o pe jurnalistă, tânărul a intrat într-o casă și le-a împușcat pe fetiță și pe mama acesteia.

Citește și: Cel mai căutat criminal din Italia, care şi-a ucis prietenul din copilărie, a fost prins în România

Mama fetiței a fost transportată la spital, însă copilul nu a mai putut fi salvat.

Reporterul care o însoțea pe jurnalistă a fost și el rănit în timpul atacului, iar jurnaliștii aflați în apropiere au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor.

Bărbatul a fost reținut de polițiști, iar anchetatorii încearcă să afle ce l-a determinat să acționeze în acest fel, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: Florida crimă
Parteneri
Românii cotizează 35 de ani la pensie şi beneficiază doar 12 ani
x close