1 minut de cititPublicat la 12:18 16 Ian 2013Modificat la 12:18 16 Ian 2013
Un elicopter s-a prăbuşit miercuri în sudul Londrei, după ce s-a lovit de o macara, au anunţat posturile de televiziune britanice, difuzând fotografii cu un nor negru de fum care se ridica deasupra clădirilor de pe stradă. O parte din macara a căzut la sol, lângă locul prăbuşirii elicopterului. Două persoane au murit în accidentul de elicopter, a anunţat poliţia.
"Avem confirmarea decesului a două persoane la faţa locului. Nu avem alte detalii. Două persoane au fost transportate la un spital din sudul Londrei, aşteptăm detalii despre starea lor", a anunţat poliţia într-un comunicat.
Serviciile de urgenţă au dat curs unor sesizări cu privire la prăbuşirea unui elicopter în sudul Londrei, iar Brigada de pompieri din Londra a anunţat că a primit multiple apeluri telefonice, după ce un elicopter a lovit o macara, în zona Vauxhall. Elicopterul "a picat direct spre sol", potrivit lui Paul Ferguson, un fost producător BBC.
De asemenea, martori au anunţat că au văzut o coloană de fum în zonă. Poliţia a anunţat că a primit primul apel telefonic la ora 8.00 GMT (10.00, ora României), iar Serviciul londonez de Ambulanţă a anunţat că se află la faţa locului. Surse din domeniul transporturilor din capitala britanică au confirmat, de asemena, că este vorba despre un incident.
Zona în care s-a prăbuşit elicopterul se află în apropierea clădirii MI6, serviciile de informaţii externe din Marea Britanie, şi a locului unde urmează să fie construită ambasada Statelor Unite.
"Toată lumea a crezut că este un atac terorist, era destul de devreme. A fost înfricoşător. Toată lumea încerca să iasă din clădire", a declarat un martor ocular, Matt Harverson, pentru Sky News.
Peste 60 de pompieri şi opt autospeciale se află la faţa locului, afirmă corespondentul BBC. Potrivit The Sun, la bordul elicopterului se afla o persoană, iar în incident ar fi fost avariate două maşini.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 714 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos, respectiv vă puteți opune utilizării unui interes legitim în orice moment pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Măsurarea performanței reclamelor. Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.