Antena 3 CNN Actualitate Media Antena 3, două premii speciale ale juriului la AIB 2012, pentru ”cea mai bună acoperire live a unui eveniment” și pentru ”Pe-un picior de iad”

Antena 3, două premii speciale ale juriului la AIB 2012, pentru ”cea mai bună acoperire live a unui eveniment” și pentru ”Pe-un picior de iad”

Antena 3, două premii speciale ale juriului la AIB 2012, pentru ”cea mai bună acoperire live a unui eveniment” și pentru ”Pe-un picior de iad”
07 Noi 2012   •   21:14

După ce anul trecut a obţinut premiul juriului pentru materialul „Oraşul otrăvit”, Antena 3 se află din nou printre câștigătorii premiilor International Media Excellence Awards acordate de The Association for International Broadcasting în fiecare an la Londra.

Antena 3 a primit premiul special al juriului pentru ”cea mai bună acoperire live a unui eveniment” (Best Live News Coverage of a single news event), pentru modul în care echipa de ştiri a postului, împreună cu echipa emisiunii Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea și cu reporterii Petre Nechita, Carmina Othman și Simona Boțog, au acoperit evenimentele din Piaţa Universităţii, desfăşurate în luna ianuarie 2012. "O muncă de teren excelentă a echipelor de filmare; multe şi variate voci", au spus membrii juriului AIB.

Postul de ştiri a mai primit premiul special al juriului și pentru materialul ”Pe-un picior de iad” realizat de Carmen Moise pentru emisiunea ”În Premieră”, la categoria ”Best current affairs documentary on a domestic subject”, categorie unde a fost distinsă cu același premiu și televiziunea CBS News cu 60 Minutes, pentru documentarul ”Hard Times Generation”. "Un subiect pătrunzător şi care te pune pe gânduri", au caracterizat juraţii AIB documentarul "În Premieră".

Ancheta „Pe-un picior de iad” prezintă condiţiile mizere în care trăiesc oamenii de la marginea oraşului Baia Mare. 



Reporter:Carmen Moise
Imagine:Cristian Tamaș
Montaj:Lenard Zsolt




Juriul care a desemnat câştigătorii este unul independent şi este format din profesionişti de televiziune şi mass media din întreaga lume.

Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat la CNN International şi este parte a INTACT Media Group.

Pentru a consulta lista completă a câştigătorilor celor 17 categorii, daţi click aici.

În 2011, Antena 3 a câștigat premiul special al juriului la cea mai râvnită categorie datorită documentarului ”Orașul Otrăvit” realizat de echipa ”În Premieră”.





×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close