Antena 3 CNN Politică Reacția lui Băsescu, la declarația lui Corlățean: Minte! Are o gaură în creier

Reacția lui Băsescu, la declarația lui Corlățean: Minte! Are o gaură în creier

Reacția lui Băsescu, la declarația lui Corlățean: Minte! Are o gaură în creier
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    01 Noi 2017   •   19:54

Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat miercuri, după ce Titus Corlățean a spus că s-au făcut presiuni de la ambasade străine pentru numirea Laurei Codruța Kovesi la DNA, și susține că fostul ministru minte, iar la el nu a venit niciun ambasador cu această solicitare.

”Problema lui Corlățean în aceste afirmații este următoarea - la mine nu a îndrăznit niciodată să vină vreun ambasador, să-mi sugereze măcar, să sprijin un om, în acest caz pe Kovesi, sau să sprijin vreo firmă. Evident că ambasadorii se duceau la cei care-i simțeau mai slabi de îngeri. La mine nu a îndrăznit nimeni să vină cu astfel de propuneri de persoane, sau propuneri legate de firme. (...)

Eu n-am discutat niciodată cu Corlățean despre desemnarea procurorilor. Am discutat strict cu Ponta când preluase portofoliul Justiției. Niciodată nu am discutat sau trimis vreun intermediar la Corlățean. Cred că fiind unul care o gaură în creier când e vorba de Băsescu, a simțit nevoia să pronunțe și numele meu. Concluzie: În ceea ce mă privește, Corlățean minte”, a reacționat fostul președinte Traian Băsescu.

Afirmația a fost comentată miercuri, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

Citiți și Fost ministru al lui Ponta acuză presiuni pentru Kovesi

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close