Antena 3 CNN Actualitate Hoţie în curtea Elenei Udrea. "Am găsit la Ministerul Dezvoltării jaf pe bani publici"

Hoţie în curtea Elenei Udrea. "Am găsit la Ministerul Dezvoltării jaf pe bani publici"

Hoţie în curtea Elenei Udrea. "Am găsit la Ministerul Dezvoltării jaf pe bani publici"
Sursa foto: Foto: Mediafax
23 Iul 2012   •   12:13

Concluzia raportului de audit în MDRT, pentru perioada 2009-2012, în ceea ce priveşte Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi PNDI este că a avut loc un "jaf cu banul public", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig.
   
"Avem de-a face cu un dispreţ pentru banul public, dar şi pentru cetăţean", a spus Hellvig.
   
El prezintă, la ora transmiterii ştirii, concluziile unui raport de audit în MDRT pentru perioada în care conducerea instituţiei a fost asigurată pe Elena Udrea (PDL).


"Concluzia auditului: jaf cu banul public, şi este un cuvânt greu şi la care m-am gândit dacă să îl folosesc, dar rezultatul auditării este acela că avem de-a face cu un dispreţ pentru banul public şi pentru cetăţean, o bătaie de joc cu fondurile europene. Ministerul are ca obiectiv dezvoltarea durabilă a României şi cine este la conducerea ministerului trebuie să ţină cont de acest obiectiv strategic. Au fost plătite în 2009 lucrări neefectuate nici acum. Fosta conducere nu a făcut nimic să recupereze aceşti bani. S-a permis participarea aceleiaşi firme la mai multe licitaţii. Auditul a relevat că există firme abonate la contractele MDRT. S-au făcut săli de sport în localităţi fără apă şi fără drumuri", a spus Hellvig.

"Pe 27 mai, fostul ministru Udrea mă anunţa că aşteaptă momentul să îi cer scuze sau să îi mulţumesc pentru activitatea de la MDRT. Pentru ce a identificat auditul şi pentru ce nereguli identificăm zi de zi, doamna Udrea, nu vă vom mulţumi niciodată, şi nici cetăţenii care au contribuit la buget cât aţi fost la conducere", a completat Hellvig.

Planurile de achiziţii ale MDRT pentru perioada 2009-2012 au inclus cumpărarea de capace de toaletă în valoare de 15.000 de euro, potrivit auditului efectuat în instituţie.El nu făcut public numărul capacelor de toaletă.
   
"V-am spus suma. Nu mă ocup de capacele de WC în minister", a spus Hellvig.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close