Antena 3 CNN Actualitate Preşedinţia: CSAT nu avizează contracte de privatizare. Ponta încearcă să fugă de responsabilitate

Preşedinţia: CSAT nu avizează contracte de privatizare. Ponta încearcă să fugă de responsabilitate

Preşedinţia: CSAT nu avizează contracte de privatizare. Ponta încearcă să fugă de responsabilitate
Sursa foto: Foto: Agerpres
24 Iul 2013   •   20:08

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, miercuri, că CSAT nu poate aviza contracte de privatizare, iar premierul Victor Ponta nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului şi încearcă să fugă de responsabilitate în privinţa privatizării CFR Marfă, informează Mediafax.
   
"Domnul prim-ministru Victor Ponta, deşi ocupă funcţia de vicepreşedinte al Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, nu cunoaşte obiectul de activitate al Consiliului. De aceea, îi recomandăm să citească Legea 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, disponibilă şi pe website-ul Administraţiei Prezidenţiale, din care va afla că CSAT are atribuţii strict privind securitatea naţională, şi nu are nicio atribuţie financiar-economică în baza căreia să poată aviza contracte comerciale sau contracte de privatizare", afirmă Oprea.
   
Potrivit acestuia, obligaţia legală privind contractul de privatizare a unui pachet de acţiuni al companiei CFR Marfă SA revine exclusiv Guvernului României şi Comitetului de Privatizare a CFR Marfă din cadrul Ministerului Transporturilor.
   
"Domnul prim-ministru Victor Ponta, aşa cum ne-a obişnuit, încearcă să fugă, din nou, de responsabilitate. Ar fi o ilegalitate ca CSAT să se pronunţe pe acest contract de privatizare. Aşa că îl rugăm respectuos pe domnul prim-ministru Victor Ponta să nu aştepte avizul CSAT după derularea procesului de privatizare pentru că domnul preşedinte Traian Băsescu nu va accepta să încalce legea. Singurii care poate decide asupra acestui contract sunt ministrul interimar al Transporturilor, domnul Victor Ponta, prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta, şi Guvernul Victor Ponta. Altfel, recomandabil, în numele consecvenţei, ca domnul prim-ministru Victor Ponta să-şi asume răspunderea privatizării pentru care, în data de 20 iunie, îl felicita atât de călduros pe domnul ministru Relu Fenechiu. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, speră ca domnul prim-ministru Victor Ponta să nu genereze un nou episod tip Oltchim cu ocazia privatizării CFR Marfă", mai susţine Oprea.
   
Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 zile, a declarat premierul Victor Ponta.
   
El a insistat că acest contract va fi semnat doar după avizul CSAT şi când jurnaliştii au atenţionat că, potrivit caietului de sarcini, documentul ar trebui semnat după cinci zile de la aprobarea Guvernului.
   
Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost aprobat de Guvern, în şedinţa de miercuri.

×
Subiecte în articol: bogdan oprea privatizarea cfr marfa
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close