Antena 3 CNN Sport Off Sport Ministerul Sportului: Bellu şi Bitang vor rămâne la conducerea lotului. Lucrăm la un program pentru dezvoltarea gimnasticii

Ministerul Sportului: Bellu şi Bitang vor rămâne la conducerea lotului. Lucrăm la un program pentru dezvoltarea gimnasticii

Ministerul Sportului: Bellu şi Bitang vor rămâne la conducerea lotului. Lucrăm la un program pentru dezvoltarea gimnasticii
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    11 Noi 2013   •   18:24
Secretarul de stat în Ministerul Sportului, Carmen Tocală, a declarat, luni, că antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang vor rămâne la conducerea lotului naţional de gimnastică feminină, iar în prezent se lucrează la un proiect pentru dezvoltarea acestui sport, solicitat de cei doi tehnicieni.
 
"Nici vorbă ca lotul de gimnastică să rămână fără antrenori. Domnul ministru Bănicioiu s-a întâlnit cu Bellu şi Bitang şi a discutat despre descentralizare şi problema gimnasticii. Suntem familiarizaţi, pentru că de multă vreme se discută despre sală. De fapt, proiectul este de trei ani de zile pe lista priorităţilor, dar acum se face împreună un program de dezvoltare a gimnasticii pe centre pilot, un program în toată România pentru a mări baza de selecţie. Eu nu ştiu să se pună problema de demisie şi plecare de la lot. Bellu-Bitang, un cuplu extraordinar în gimnastica feminină, îşi doreşte mai mult decât se întâmplă în momentul de faţă în gimnastica românească", a spus Tocală, potrivit Mediafax.
 
Carmen Tocală a afirmat că solicitările celor doi antrenori sunt rezonabile, fiind identificate deja posibilităţile de finanţare a proiectului.

"Cerinţele lor sunt rezonabile şi se pot face. Noi avem deja prevăzuţi banii, începem să lucrăm la Programul Pierre de Coubertin, dar va trebui să aducem şi federaţia, să fie mai activă alături de antrenori şi de lot. Este foarte adevărat că s-a restrâns mult selecţia. La Oneşti sunt doar 16 persoane, la Deva doar 14 sportivi şi există un semn de întrebare în ceea ce priveşte viitorul acestei discipline. Se pune problema unui program naţional, iar cum acest program se întâmplă cu dânşii, nu au de ce să plece. Nici nu s-a pus problema să ne forţeze", a completat Tocală.
 
Potrivit gsp.ro, antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang au părăsit cantonamentul de la Izvorani, lăsînd lotul olimpic în grija tehnicienilor secunzi. Ei au condiţionat întoarcerea lor la lot de aprobarea unui proiect care vizează revitalizarea gimnasticii româneşti.

Printre solicitările celor doi tehnicieni figurează şi găsirea unei săli de antrenament cât mai aproape de Bucureşti pentru ca tinerele gimnaste să poată merge şi la şcoală.




 



 

×
Subiecte în articol: Octavian bellu mariana bitang
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close