Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, calificare în sferturile de finală de la Doha! Declarație surprinzătoare la finalul partidei

Simona Halep, calificare în sferturile de finală de la Doha! Declarație surprinzătoare la finalul partidei

Simona Halep, calificare în sferturile de finală de la Doha! Declarație surprinzătoare la finalul partidei
15 Feb 2018   •   17:30

Simona Halep a câștigat cu puține emoții partida cu Anastasija Sevastova, în două seturi, și s-a calificat în sferturile de finală la Qatar Open.

„E o jucătoare grozavă și mă bucur că am putut să câștig partida. Sunt foarte concentrată pe turneu și abia apoi voi merge la cumpărături”, a declarat Simona Halep, cu zâmbetul pe buze.

În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe americana Catherine Bellis, jucătoare venită din calificări, care a produs o surpriză eliminând a cincea favorită a turneului, pe Karolina Pliskova din Cehia, scor 7-6 (4), 6-3.

6-4, 6-3. MECI! Simona Halep ratează primele trei mingi de meci. Dar Sevastova nu poate rezista și după cel mai frumos schimb al meciului SImona Halep câștigă partida.

6-4, 5-3. BREAK! Halep ajunge în poziție de break și o EXECUTĂ pe adversara sa. 

6-4, 4-3. Serviciu foarte bun pentru Simona Halep, care face încă un game la zero și preia din nou conducerea.

6-4, 3-3. RE-BREAK! Simona intră mai decisă în teren după scurta pauză, unde a stat de vorbă cu Andrei Pavel. Și face break la 0!

6-4, 2-3. Două șanse de break pentru Sevastova, care nu ratează și trece în avantaj. 

6-4, 2-1. Simona Halep păstrează avantajul serviciului. 

6-4, 1-1. Sevastova întoarce de la 0-40 și închide game-ul cu un as.

6-4, 1-0. Simona Halep câștigă primul game al setului secund.

6-4. SET! Servește Sevastova pentru a rămâne în meci. Halep pune o contrascurtă lângă fileu și apoi are un retur agresiv ce o duce la 30-0. Încă un retur bun și Simona Halep beneficiază de trei mingi de set. Returnează puternic și apoi finalizează prima șansă de break oferită.

5-4. Simona Halep salvează o minge de break urcând la fileu și trimițând in extremis un lung de linie perfect. Trimite apoi în aut și Sevastova face re-break.

5-3. BREAK! Simona Halep apasă accelerația și are trei mingi de break. Sevastova ratează primul serviciu, iar Halep lovește năprasnic cu forehandul și câștigă game-ul la zero.

3-3. Meci strâns între cele două jucătoare. 

2-2. BREAK! Simona Halep recuperează break-ul pierdut.

0-1. Break pentru jucătoarea din Letonia în debutul partidei.

Știre inițială

Simona Halep o înfruntă azi la Doha pe Anastasija Sevastova din Letonia în optimi la Qatar Open. Partida începe la ora 16:20 și este LIVE TEXT pe Antena3.ro

Patru din cele cinci românce care participă la Qatar Open s-au calificat în optimile de finală, după o zi MEMORABILĂ la Doha. Buzărnescu, Cîrstea și Niculescu au reușit surprizele turneului, eliminând capi de serie și jucătoare mult mai bine plasate în clasamentul WTA.

Programul zilei:

Monica Niculescu - Caroline Wozniacki - Nu înainte de ora 18:00.

Mihaela Buzărnescu - Julia Gorges

Sorana Cîrstea - Garbine Muguruza 

Simona Halep - Anastasija Sevastova

Partidele din turul doi au fost LIVE TEXT pe Antena3.ro și puteți citi cronicile lor aici:

Mihaela Buzărnescu a reușit marea surpriză la Qatar Open, eliminând-o pe Jelena Ostapenko, cap de serie nr. 6, în două seturi, fiind prima victorie în fața unei jucătoare TOP 10.

Sorana Cîrstea a trecut și ea Elise Mertens, cap de serie nr. 15, din Belgia. Elise Mertens - Sorana Cîrstea 5-7, 4-6.

Monica Niculescu - Magdalena Rybarikova 6-7, 6-2, 3-0. Monica Niculescu a suferit în primul set în fața Magdalenei Rybarikova, când a scăpat printre degete câștigarea lui, însă a dominat-o pe slovacă în următoarele seturi, iar aceasta s-a retras la 0-3 în decisiv.

Ekaterina Makarova - Simona Halep 3-6, 0-6. Simona Halep nu a avut emoții cu Ekaterina Makarova din Rusia, pe care a spulberat-o în primul ei meci după finala Australian Open, făcând uitată orice durere la gleznă și confirmând forma excelentă în care se află.

Parcursul din primul tur

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA de la Doha (Qatar) după ce a întrecut-o pe ucraineanca Lesia Ţurenko în două seturi, cu 7-5, 6-4. 

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a reuşit o victorie superbă în faţa rusoaicei Maria Şarapova, cu 4-6, 6-4, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA.

Iar Sorana Cîrstea s-a calificat marţi în turul 2 graţie victoriei în faţa grecoaicei Maria Sakkari, 6-2, 6-3. 

Singura româncă învinsă a fost Irina Begu, care a cedat în fața Samanthei Stosur, scor 4-6, 2-6, obținând un cec de 8.900 de dolari și un punct WTA.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close