Antena 3 Actualitate 20 de elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la cantina unui colegiu din Slatina

20 de elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la cantina unui colegiu din Slatina

de Laura Dinu    |    25 Mai 2022   •   10:10
20 de elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la cantina unui colegiu din Slatina
Sursa foto: pixabay

Cel puțin 20 de elevi de la Colegiul Ion Minulescu din Slatina au ajuns la spital cu vomă și diaree.

14 dintre elevi au nevoie de internare, 11 dintre aceștia rămânând pe secția de Boli Infecțioase iar trei dintre ei fiind internați pe secția Pediatrie.

Suspiciunea este de toxiinfecție alimentară. O mare parte dintre aceștia ar fi mâncat la cantina școlii, în decursul zilei de ieri, mămăligă cu tochitură.

Directorul colegiului a declarat pentru Antena 3 că este puțin probabil ca de la alimentele pe care le au servit copiii să fi apărut această problemă. Medicul colegiului are însă o altă suspiciune și anume aceea că ar fi vorba despre un virus, pentru că printre copiii cu vomă și diaree au fost și elevi care nu au servit masa la cantină.

Au fost prelevate probe de la copiii internați iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a afla exact cauza îmbolnăvirii copiilor.

×
Subiecte în articol: Slatina

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close