Antena 3 CNN Actualitate România are 3 stațiuni turistice noi

România are 3 stațiuni turistice noi

Guvernul României a adoptat vineri Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi ca staţiuni turistice. La solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi, totodată, ţinând cont de potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localităţile Bala (jud. Mehedinţi), Beiuş (jud. Bihor) şi Mădăraş (jud. Bihor) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local.

România are 3 stațiuni turistice noi
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    05 Dec 2020   •   10:15

Pe termen lung şi mediu, atestarea celor trei localităţi ca staţiuni turistice de interes local va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influenţând şi creşterea circulaţiei turistice.

Comuna Bala din judeţul Mehedinţi
Situată într-un cadru depresionar, comuna Bala este o veche așezare, atestată documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, din 10 iunie 1415. Datorită izvoarelor mezotermale slab sulfuroase oligometalice și a nămolului sapropelic, a obținut în urmă cu patru ani statutul de stațiune balneoclimaterică. Prin valorificarea acestor resurse, existând aici și o bază termală de tratament, zona se bucură de o afluență turistică impresionantă, fiind cea mai căutată din acest colț de țară. Mai mult decât atât, Bala este inclusă în Ruta Națională a Orașelor și Stațiunilor Balneare Istorice din România.

Municipiul Beiuș din judeţul Bihor
Nu se poate vorbi despre Beiuş, fără a ţine seama de teritoriul denumit generic „Ţara Beiuşului”, cu străveche rezonanţă istorică, având o atestare documentară de aproape 750 de ani. Alături de frumusețile antropice, localitatea dispune și de factori naturali de cură, precum apa geotermală și bioclimatul. Principalele locuri în care turiștii se pot recrea sunt cele două piscine publice și ștrandul termal, parcurile amenajate, zona centrală a orașului și zona Văii Nimăiești, unde ambele maluri au fost amenajate ca loc de promenadă.

Comuna Mădăraş din judeţul Bihor
Comuna Mădăraș este cunoscută pentru subsolul bogat în apă geotermală. Concentrația de minerale a acesteia și temperatura sunt factorii care oferă efectele binefăcătoare pentru tratarea anumitor afecțiuni. Însă, cei care vizitează localitatea, pe lângă turismul curativ și de relaxare, se pot bucura și de turismul cultural-istoric, de tranzit, de agrement și recreere, fie de turismul de vânătoare și pescuitul sportiv, ori să își creeze experiențe unice prin intermediul turismului rural, agroturismului, turismului religios, dar și gastronomic, care se află într-o faza incipientă de dezvoltare în comună.

Anunțul a fost publicat și pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, care a și propus inițiativa aprobată de Guvern.

?? #????̂??? ??? ???? ??? ????̦???? ????????? ?? ??????? ????? ✅ În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale,...

Posted by Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri-România on Friday, 4 December 2020

Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 90 de interes local.

×
Subiecte în articol: stațiuni turistice
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close