Antena 3 CNN Actualitate Accident la Hidrocentrala Porțile de Fier: Un bărbat s-a electrocutat și are arsuri grave | Elicopterul SMURD îl va transporta la un spital din București

Accident la Hidrocentrala Porțile de Fier: Un bărbat s-a electrocutat și are arsuri grave | Elicopterul SMURD îl va transporta la un spital din București

Accident de muncă la Hidrocentrala Porțile de Fier I! Un muncitor s-a electrocutat în timp ce lucra la un transformator.

de Mia Lungu    |    23 Sep 2022   •   11:25

UPDATE 12:50 - Starea bărbatului este gravă și a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD a-l transporta la spitalul Bagdasar Arseni. Bărbatul este căsătorit, are 2 fiice și lucrează de peste 20 de ani în cadrul societății. 

Incidentul s-a produs la Hidroserv, adică una din filialele societății Hidroelectrica. Un electrician în vârstă de 50 de ani s-a electrocutat în timp ce efectua o lucrare în centrala unității. Bărbatul a fost, inițial, transportat la Spitalul Județean de Urgență cu arsuri grave, de gradul II/III, la nivelul membrelor  superioare. 

În acest caz, inspectorii ITM au deschis o anchetă, pentru a se stabili dacă erau sau nu respectate normele în muncă, sau daca a existat, in acest caz, vreo greseala umană. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Acesta este cel de-al doilea accident de muncă, înregistrat în interval de doar câteva zile în Mehedinți, după ce, săptămâna trecută, trei muncitori ai Șantierului Naval Orșova au fost răniți în urma unei explozii.

Știrea inițială:

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență cu arsuri de gradul II/III pe suprafața mâinilor.

În acest caz, inspectorii ITM au deschis o anchetă, pentru a se stabili dacă erau sau nu respectate normele în muncă, iar oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Acesta este cel de-al doilea accident de muncă, înregistrat în interval de doar câteva zile în Mehedinți, după ce, săptămâna trecută, trei muncitori ai Șantierului Naval Orșova au fost răniți în urma unei explozii.

×
Parteneri
Horoscop 27 septembrie 2023. Berbecii vindecă răni din trecut
x close