Antena 3 CNN Actualitate Alina a fost înmormântată în rochie de mireasă. Tot satul a plâns pentru fata omorâtă de cea mai bună prietenă

Alina a fost înmormântată în rochie de mireasă. Tot satul a plâns pentru fata omorâtă de cea mai bună prietenă

Alina, fata omorâtă de cea mai bună prietenă în camera unui hotel din Mangalia, a fost înmormântată în rochie de mireasă, iar tot satul a plâns atunci când a fost condusă pe ultimul drum.

de Alin Tarnovschi    |    10 Aug 2023   •   11:47

Sute de oameni au fost, astăzi, alături de familia Alinei, fata omorâtă de cea mai bună prietenă. Alina a fost condusă pe ultimul drum, iar familia a ales să o îmbrace în rochie de mireasă, aşa cum cere tradiţia.

Oamenii au mers, iniţial, la casa familiei Alinei în satul Buda din comuna Oşeşti, judeţul Vaslui. Acolo, preoţii au început slujba de înmormântare, iar ulterior cortegiul funerar s-a deplasat la biserică şi, într-un final, la cimitirul din comună.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Familiei Alinei i-au fost alături vecini, prieteni, cunoscuţi, dar şi oameni impresionaţi până la lacrimi de tragedia care a lovit în satul lor. Alina a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică (noaptea de 5 spre 6 august 2023), în camera unui hotel din Saturn, acolo unde era cazată alături de prietena ei cea mai bună, Loredana, pe care o cunoştea de la grădiniţă şi împreună cu care muncea, în această vară, într-un alt hotel de pe litoral.

Citeşte şi: "Iub, dacă o să mor, am făcut bani şi să iei sicriu din banii mei". Gluma macabră pe care o făcea Alina înainte de a fi omorâtă de cea mai bună prietenă

Dintr-un motiv care pare, chiar şi acum, greu de crezut, Loredana a decis să îi ia viaţa Alinei, iar în faţa anchetatorilor a explicat că s-a enervat şi a pus mâna pe un cuţit în momentul în care Alina i-a răspuns evaziv la întrebări şi avea de gând să plece acasă, în Vaslui.

"Am mai avut niște discuții contradictorii cu Alina, legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel. Într-un moment de furie, întrucât Alina îmi răspundea evaziv, am început să tremur. Inițial, am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o.

Menționez că Alina nu dormea, însă stătea cu ochii închiși și fața la perete. Nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care m-am pierdut cu firea", a declarat Loredana în declaraţia pe care a dat-o în faţa anchetatorilor.

Crima din Mangalia, tragedia care a şocat o ţară întreagă

Tragedia s-a produs în noaptea de 5 spre 6 august 2023, atunci când Loredana (18 ani) a ucis-o pe prietena ei cea mai bună, Alina (18 ani), într-un moment de furie.

După ce şi-a dat seama că i-a luat viaţa prietenei sale, Loredana a pus la cale un plan pentru a scăpa nepedepsită şi a pus trupul într-o valiză pe care a transportat-o ulterior cu un taxi. Iniţial, a avut intenţia de a merge cu valiza în judeţul Vaslui, însă s-a răzgândit atunci când taximetristul din Mangalia a refuzat cursa.

Într-un final, ea a ajuns în parcul Tosca din Mangalia, acolo unde a aşezat cadavrul sub o bancă, apoi s-a întors în camera de hotel în care era cazată. Acolo, ea a început să şteargă urmele crimei şi apoi a scăpat de arma cu care i-a luat viaţa Alinei. A doua zi, tânăra a mers la locul de muncă, acolo de unde a şi fost luată de poliţiştii care au investigat crima.

Loredana Atănăsoaie a fost arestată preventiv pentru următoarele 30 de zile, fiind acuzată de omor, faptă pe care a şi recunoscut-o atât în faţa procurorilor, cât şi în faţa judecătorilor prin declaraţia pe care a dat-o.

×
Subiecte în articol: crima din Mangalia Vaslui Oşeşti
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi
x close