Anchetă extinsă la DIPI. Alți 18 angajați sunt urmăriți penal

de A.M.P    |    31 Aug 2016   •   18:14
Anchetă extinsă la DIPI. Alți 18 angajați sunt urmăriți penal Foto: Agerpres

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de 18 angajaţi din cadrul MAI - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) în dosarul în care sunt deja cercetaţi şase foşti şefi ai acestei structuri pentru fapte privind schimbarea destinaţiei fondurilor alocate pentru cheltuieli operative către cheltuieli de protocol, scrie Agerpres.

Cei 18 angajaţi sunt anchetaţi pentru infracţiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu sub forma complicităţii, fals şi uz de fals.

În total, 24 de persoane, între care șase cu funcții de conducere la data faptelor, au dobândit calitatea de suspect în prezentul dosar, arată DNA într-un comunicat.

Din probele administrate în acest moment, există suspiciunea rezonabilă că suma deturnată din fondurile operative ale D.I.P.I pentru cheltuieli de protocol și pentru înzestrarea instituției, în perioada 2014-2015, depășește 220.000 lei, iar suma însușită în interes personal depășește 70.000 lei.

La perioada 29 - 31 august, tuturor celor 24 de persoane puse sub acuzare li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

x close