Antena3 vă ţine la curent cu evoluţia mitingului de amploare din Piaţa Victoriei

18 Mai 2010   •   19:09
Antena3 vă ţine la curent cu evoluţia mitingului de amploare din Piaţa Victoriei

Peste 60.000 de oameni sunt aşteptaţi, miercuri, 19 mai, în Piaţa Victoriei din Capitală pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate anunţate recent. Pe tot parcursul zilei, Antena 3 vă va ţine la curent cu evoluţia evenimentelor şi va transmite în direct imagini din timpul protestului de amploare.

Postul de televiziune Antena 3 va acoperi cu efective tehnice şi umane impresionante desfăşurarea a ceea ce se anunţă a fi unul dintre cele mai mari mitinguri post-decembriste din România.

De-a lungul întregii zile, veţi putea urmări transmisii live, atât din mijlocul manifestanţilor, cât şi din aer, din elicopterul Antena 3, care va survola Piaţa Victoriei.

Totodată, veţi putea afla ultimele informaţii de la invitaţii ministudio-ului Antena 3, care va fi amplasat lângă locul în care se desfăşoară protestul.

Numeroşi analişti, politicieni şi reprezentanţi ai sindicatelor vor dezbate situaţia în care se află România la momentul actual.

De asemenea, vor exista intervenţii ale unora dintre zecile de mii de oameni disperaţi care se vor aduna să protesteze faţă de sărăcie şi măsurile de austeritate impuse de Putere.

Peste 60.000 de manifestanţi

Confederaţiile sindicale au anunţat desfăşurarea unui miting de amploare, miercuri, 19 mai, în faţa sediului Guvernului, aflat în Piaţa Victoriei. Acesta este programat să înceapă în jurul orei 11:00.

La manifestaţie sunt aşteptaţi să participe peste 60.000 de sindicalişti. Alături de aceştia vor protesta şi câteva sute de mineri, pensionari sau cetăţeni nemulţumiţi ai Capitalei.

Câteva sute de ortaci din Oltenia şi Valea Jiului şi-au anunţat deja prezenţa la mitingul de miercuri.

În urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au propus câteva măsuri de austeritate pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8 la sută din PIB în 2010. Printre acestea se numără reducerea fondului de salarii bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi o scădere masivă a subvenţiilor.

Numărul de protestatari anunţat de fiecare sindicat

Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) FRĂŢIA - 15.000 de oameni

Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) - 15.000 de oameni

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) "Cartel Alfa" - 15.000 de oameni

Blocul Naţional Sindical (BNS) - peste 10.000 de oameni

Meridian - peste 5.000 de oameni

Antena3.ro



Parteneri
x close