Antena 3 CNN Actualitate Austria retrage certificatul verde persoanelor vaccinate cu o doză de Johnson&Johnson

Austria retrage certificatul verde persoanelor vaccinate cu o doză de Johnson&Johnson

Locuitorii Austriei care s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu o singură doză Johnsons&Johnson nu vor mai beneficia de certificatele verzi.

Austria retrage certificatul verde persoanelor vaccinate cu o doză de Johnson&Johnson
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    03 Ian 2022   •   18:35

Guvernul austriac a primit date suplimentare care sugerează că o singură doză de John&Johnson are o eficacitate mai redusă în combaterea Sars-CoV-2, în comparaţie cu vaccinurile ARN mesager, de tipul celor produse de Pfizer și Moderna.

Persoanele imunizate cu serul Johnson & Johnson au fost notificate în noiembrie că certificatul lor verde va expira începând din 3 ianuarie, iar pentru a-l putea folosi în continuare trebuie să se vaccineze cu o a doua doză. Autoritățile din sănătate au recomandat efectuarea celei de-a doua doze cu un vaccin ARN mesager, Pfizer sau Moderna.

Persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson sunt sfătuite să își efectueze rapelul după 28 de zile.

„Cerința unei a doua doze de vaccin cu Janssen (n.r. companie farmaceutică deținută de Johnson&Johnson) pentru a primi un certificat de vaccinare valabil se bazează pe cele mai recente date științifice care sunt disponibile în Austria”, a transmis un reprezentant al Guvernului, citat de thelocal.at.

Un studiu în care au fost implicați lucrători din domeniul sănătății, în Africa de Sud, a arătat că două doze de vaccin Johnson & Johnson oferă o protecție de 85% împotriva spitalizării cauzate de varianta Omicron, potrivit abc News.

Administrarea unei doze de rapel J&J a crescut nivelul anticorpilor și al celulelor T mai mult decât o a treia doză de Pfizer, s-a constatat în urma studiului.

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close