Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Voi fi un sprijin pentru oricine încearcă să-şi recâştige dreptatea în instanţă pe acuzaţiile mincinoase ale premierului

Băsescu: Voi fi un sprijin pentru oricine încearcă să-şi recâştige dreptatea în instanţă pe acuzaţiile mincinoase ale premierului

Băsescu: Voi fi un sprijin pentru oricine încearcă să-şi recâştige dreptatea în instanţă pe acuzaţiile mincinoase ale premierului
de M.T.    |    08 Mai 2014   •   19:34

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că îşi cere scuze în numele statului pentru acuzaţiile primite de fosta conducere a Institutului Cultural Român (ICR) de la premierul Victor Ponta şi a precizat că va fi un sprijin pentru oricine încearcă să-şi recâştige dreptatea în instanţă.

„În numele statului şi al preşedintelui României, le cer scuze pentru jignirile aduse de premier, pentru că sunt nişte oameni de valoare”, a spus Băsescu, referindu-se la Horia Roman Papapievici, Tania Radu, Dan Croitoru şi Mircea Mihăieş.

Preşedintele este de părere că cei patru au ridicat ICR la un nivel pe care instituţia nu l-a atins niciodată până la momentul în care aceştia s-au aflat la conducere.

„În stilul moştenit, Victor Ponta a utilizat măciuca pe care o are la îndemână, Corpul de Control, pentru a încerca să discrediteze aceşti oameni şi a-şi motiva decizia abuzivă de a-i schimba din funcţie. Toate afirmaţiile legate de neregulile financiare de la ICR sunt minciuni, dar sunt un mod de guvernare pentru Victor Ponta şi pentru cei care se află, astăzi, la Palatul Victoria”, a declarat Băsescu.

De asemenea, Băsescu a comentat şi acuzaţia de „fascism” venită din partea lui Victor Ponta la adresa lui Mircea Mihăieş.

„Astfel de etichete puse în mod gratuit arată un mod de gândire. La Victor Ponta tot ce nu înţelege este fascism. Iar această etichetare pusă de un prim-ministru al unui stat al UE şi NATO este cu atât mai gravă. Cu certitudine voi fi un sprijin pentru oricine încearcă să-şi recâştige dreptatea în instanţă pe acuzaţiile mincinoase ale premierului”, a afirmat Traian Băsescu.

×
Subiecte în articol: ICR Victor Ponta Horia Roman Patapievici
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close