Antena 3 CNN Actualitate Bilanţul dezastrului pe care ploile l-au făcut în Bucureşti. Oameni răniţi, zeci de maşini distruse şi copaci doborâţi de vânt

Bilanţul dezastrului pe care ploile l-au făcut în Bucureşti. Oameni răniţi, zeci de maşini distruse şi copaci doborâţi de vânt

Bilanţul dezastrului pe care ploile l-au făcut în Bucureşti. Oameni răniţi, zeci de maşini distruse şi copaci doborâţi de vânt
Sursa foto: Foto: Agerpres
01 Oct 2013   •   13:24
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti informează că, în decurs de şase ore, două persoane au fost rănite, 31 de autoturisme au fost avariate şi 63 de copaci au fost doborâţi de vântul puternic. Autorităţile au înregistrat în total 74 de incidente.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, cele 74 de incidente au fost înregistrate între orele 05.00 şi 11.00.

Proprietarii maşinilor avariate în timpul furtunii, în sectorul 6 al Capitalei, vor fi despăgubiţi de Primărie

Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite la cap de crengi smulse de vânt. Este vorba despre o femeie rănită în timp ce se afla în zona Piaţa Presei Libere şi un bărbat rănit pe Bulevardul Ion Mihalache.

În cele şase ore au fost primite sesizări privind 63 de copaci doborâţi de vânt, 31 de maşini avariate şi trei elemente de acoperiş desprinse.

De asemenea, au fost anunţate cinci panouri publicitare doborâte de vânt, şase acumulări de apă şi cinci străzi inundate.

Majoritatea solicitărilor la ISU Bucureşti au fost pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe carosabil, pe autoturisme sau pe locuinţe.

Intervenţiile de lungă durată au fost cele pentru scoaterea apei acumulate în subsolurile locuinţelor sau pe carosabil, în mai multe zone din Capitală, printre care Şoseaua Antiaeriană, strada Jiului, strada Dumitru Brumărescu, Drumul Între Tarlale şi Bulevardrul Poligrafiei.

Bucureştiul, BLOCAT din cauza vijeliilor. "Semaforul e VERDE, dar nu avem unde să ne ducem!"
 

×
Subiecte în articol: inundatii romania
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close