Antena 3 CNN Actualitate Calendarul SCUMPIRILOR la ENERGIE electrică. Tariful social care protejează familiile sărace de facturi ridicate va fi eliminat

Calendarul SCUMPIRILOR la ENERGIE electrică. Tariful social care protejează familiile sărace de facturi ridicate va fi eliminat

Calendarul SCUMPIRILOR la ENERGIE electrică. Tariful social care protejează familiile sărace de facturi ridicate va fi eliminat
Sursa foto: foto: technoreporter.com
14 Mar 2012   •   14:08

Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate în şase etape pentru consumatorii industriali şi în zece etape pentru consumatorii casnici, Guvernul urmând însă să elimine începând cu anul viitor şi tariful social care protejează încă familiile sărace de facturi ridicate la energia electrică.

Consumatorii casnici consideraţi vulnerabili odată cu liberalizarea tarifelor, care vor fi în situaţia de a nu-şi putea achita facturile, vor fi împărţiţi în trei categorii, raportat la veniturile familiei, iar tariful social va fi eliminat tot în trei trepte, în intervalul 2013-2015, relevă un document oficial obţinut de MEDIAFAX.

În cazul clienţilor casnici, eliminarea tarifelor reglementate la electricitate, mai mici faţă de piaţa concurenţială, va începe în iulie 2013, cu un procentaj de 10%, şi va continua în acelaşi ritm, în două etape semestriale, din 2014.

Ponderea din energia electrică funizată către consumatorii casnici de pe piaţa concurenţială va creşte la 10% în iulie 2013, 20% în ianuarie 2014, 30% în iulie 2014, 40% în ianuarie 2015, 50% în iulie 2015, 60% îm ianuarie 2016, 70% în iulie 2016, 80% în ianuarie 2017, 90% în iulie 2017 şi 100% în decembrie 2017.

În cazul consumatorilor industriali, această pondere va creşte într-un ritm mai rapid, respectiv la 15% încă din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 şi la 100% din ianuarie 2014.

 Pentru consumatorii vulnerabili care vor fi încadraţi în prima tranşă de venit, tariful social va fi eliminat încă de la începutul anului viitor. Familiile încadrate în a doua tranţă de venit vor fi protejate prin acest tarif social până în ianuarie 2014. În ianuarie 2015, tariful social va fi eliminat pentru toţi consumatorii.

Statul va acorda ajutoare financiare pentru cei care nu mai beneficiază de tariful social, însă acesta va fi acordat doar persoanelor cu un venit mai mic sau egal cu salariul minim pe economie.

În România sunt 8,36 milioane de consumatori casnici de electricitate şi gaze naturale, iar numărul consumatorilor vulnerabili este estimat între 1,15 milioane şi 1,4 milioane de clienţi (14-17% din total ), astfel că între 6,9 şi 7,2 milioane de consumatori ar urma să suporte majorările de preţ.

×
Subiecte în articol: salariu minim pe economie
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close