Antena 3 CNN Actualitate Ce spuneau, în 2009, Traian Băsescu şi Emil Boc despre Codul Penal

Ce spuneau, în 2009, Traian Băsescu şi Emil Boc despre Codul Penal

Ce spuneau, în 2009, Traian Băsescu şi Emil Boc despre Codul Penal
de S.T.    |    01 Feb 2014   •   22:42

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a vorbit, sâmbătă, la Antena 3, despre modificările aduse în sistemul judiciar odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, arătând că noua reglementare îl sperie pe preşedintele Traian Băsescu.

"Parchetul General a publicat, ieri, pe site, un studiu în care atinge şi problema interceptărilor: Din punctul de vedere al momentului procesual, singura condiție pentru emiterea mandatului de supraveghere tehnică o reprezintă începerea urmăririi penale cu privire la faptă, procedura nefiind în nicio situație condiționată de efectuarea urmăririi penale față de o persoană. A susține contrariul sau a interpreta dispozițiile legale în sensul că supravegherea tehnică nu se poate dispune decât după încunoștințarea vreunei persoane, înseamnă, pe de o parte, a încălca dispoziția legală (adăugând o condiție neprevăzută de normă), iar pe de altă parte, a ignora conținutul art. 305 C.p.p., potrivit căruia urmărirea penală începe cu privire la faptă, și nu cu privire la persoană", a spus Şova, sâmbătă, la "Q&A cu Alessandra Stoicescu".

"Având în vedere că domnul Traian Băsescu a promulgat Codul, în mod evident dânsul era foarte bine informat cu privire la faptul că intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală nu impietează din punctul de vedere al ascultărilor în niciun fel activitatea procurorilor cu privire la activitatea infracţională a oricărei persoane(...). Era imposibil ca preşedintele să nu ştie că ceea ce spune este o gogomănie, apărarea aceea că el are consilieri constituţionalişti, ca şi când n-ar putea să vorbească cu un penalist, m-a făcut să mâ gândesc ce ar însemna dacă cineva s-ar lua după preşedinte şi ar încerca să modifice articolul 140. Mi-am dat seama că nu poţi modifica 140 dacă nu modifici 305 din noua reglementare, cu referire la urmărirea penală. Aici este marea problemă, care eu susţin că îl sperie pe preşedinte", a adăugat ministrul.

Noul Cod Penal a intrat în vigoare. VEZI ce se schimbă

"În noua reglementare a Codului de procedură penală, care spune preşedintele că este scut pentru corupţi, apare o mare problemă pentru domnia sa: Noul Cod de procedură penală îi anulează imunitate inventată de Daniel Morar în 2005".

"Am scos declaraţiile din 2009 ale domnului Băsescu şi ale domnului Boc. În 22 aprilie 2009, cu două luni înainte să fie adoptat Codul, Băsescu spunea: "Deocamdată singurul lucru în dezbatere publică este: Opriţi codurile! Nimeni nu înţelege de ce, iar după 10 ani de când tot scriem coduri a venit timpul să le adoptăm"(...). Din 2009 şi până astăzi nu i-aţi mai auzit pe domnul Băsescu sau pe domnul Boc cerând intrarea în vigoare a Codului Penal şi de procedură penală. I-aţi auzit în schimb, în fiecare an, cerând anularea lor", a mai spus ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, sâmbătă, la "Q&A cu Alessandra Stoicescu".

Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close