Antena 3 CNN Actualitate Circul Globus a câştigat bronzul la Festivalul de la Monte Carlo, pentru a treia oară

Circul Globus a câştigat bronzul la Festivalul de la Monte Carlo, pentru a treia oară

Circul Globus a câştigat bronzul la Festivalul de la Monte Carlo, pentru a treia oară
Sursa foto: Foto: Circul Globus
25 Ian 2011   •   14:11

Trupa de acrobaţi Almas a Circului Globus din Bucureşti a câştigat, pentru a treia oară, premiul Clovnul de Bronz la Festivalul de Artă a Circului de la Monte Carlo, care are loc între 20 şi 30 ianuarie.

Potrivit unui comunicat transmis către Antena3.ro,  cele 23 de acrobate românce, susţinute de Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, au concurat cu trupe de circ din Italia, China, Canada, Statele Unite ale Americii, Rusia, Germania, Franţa, Republica Cehă, Brazilia, Kazahstan.

Mai mult decât atât, pe lângă Clovnul de Bronz, trupa Almas a mai primit două premii speciale din partea Asociaţiei Europene a Circului, respectiv din partea Televiziunii Naţionale din Monte Carlo.

Acrobatele au prezentat două numere la Festivalul de la Monte Carlo: primul număr, pe 20 şi 21 ianuarie, iar cel de-al doilea, pe 23 şi 24 ianuarie. Acestea vor susţine un spectacol pentru public pe 27 ianuarie, când vor participa la o recepţie la care sunt invitaţi prinţul Albert şi prinţesa Stephanie de Monaco.

Festivalul de Artă a Circului de la Monte Carlo, cel mai important eveniment de gen, a ajuns, în 2011, la cea de-a 35-a ediţie. Trupa Almas este singura echipă românească care a fost inclusă anul acesta în competiţia Festivalului de la Monte Carlo.

×
Subiecte în articol: circul Globus bronz
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close