Antena 3 CNN Actualitate CNAIR, anunț important despre plata rovinietei și a taxei de pod

CNAIR, anunț important despre plata rovinietei și a taxei de pod

CNAIR, anunț important despre plata rovinietei și a taxei de pod
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Noi 2017   •   08:16

Plata prin SMS a rovinietei şi taxei de pod ar putea fi afectată de lucrări de mentenanţă la sistemele informatice ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), de sâmbătă, de la ora 14.00, până duminică la ora 22.00, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, din cauza unor activităţi de mentenanţă la sistemele informatice ale DRPCIV există posibilitatea ca emiterea rovinietelor şi a peajelor (taxe de pod), prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS), să fie întreruptă.

”În aceste condiţii, pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, în situaţia în care nu se reuşeşte achitarea rovinietei sau a peajului prin SMS, utilizatorii au obligaţia de a achita tarifele la punctele de lucru ale distribuitorilor”, anunţă CNAIR.

Lista punctelor de lucru ale distribuitorilor autorizaţi poate fi consultată pe site-ul CNAIR - www.cnadnr.ro, la secţiunea Produse/Servicii.

 

×
Subiecte în articol: rovinieta
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close