Antena 3 CNN Actualitate CNSAS a constatat că actorul Ion Besoiu a colaborat cu Securitatea

CNSAS a constatat că actorul Ion Besoiu a colaborat cu Securitatea

CNSAS a constatat că actorul Ion Besoiu a colaborat cu Securitatea
Sursa foto: Foto: Mediafax
06 Apr 2011   •   15:55

CNSAS a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate că actorul Ion Besoiu a colaborat cu Securitatea. De asemenea, CNSAS a cerut aceleiaşi instanţe să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban.

Surse din CNSAS au declarat pentru Mediafax că direcţia de Investigaţie a constatat că actorul Ion Besoiu dar şi scriitorul Nicolae Alexandru Breban au fost colaboratori ai Securităţii.

Actorul în vârstă de 80 de ani neagă acuzaţiile şi spune că din dosar nu reiese că ar fi semnat vreun angajament. Ion Besoiu tocmai a terminat filmările la pelicula Lover Boy şi poate fi văzut pe scena Teatrului Bulandra.

 

Primul termen în procesul dintre CNSAS şi cei doi a fost stabilit de instanţă pentru 12 septembrie.  

În vârstă de 80 de ani, actorul Ion Besoiu este unul dintre cei mai cunocuţi actori de teatru şi film din România. El a devenit celebru după rolul interpretat în filmul "Toate pânzele sus".

Actorul a jucat timp de 16 ani pe scena Teatrului "Radu Stanca" în Sibiu, oraşul său natal. Ulterior, s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul Bulandra, al cărui director a fost timp de 12 ani.

În 2001, Besoiu a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu.
 

×
Subiecte în articol: Ion Besoiu CNSAS
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close