x close

Culmea NESIMŢIRII şi a INDIFERENŢEI. Şeful ROMATSA făcea glume pe seama căutărilor, în faţa studenţilor, în timp ce 2 oameni mureau de frig

de O.P.    |    24 Ian 2014   •   05:56

Directorul de operaţiuni al ROMATSA, Bogdan Donciu, a fost la fel de greu de găsit ca şi epava avionului prăbuşit. Donciu a stat ore în şir, foarte liniştit, într-o sală de examen, exact în toiul căutărilor, deşi fusese anunţat de accident.

Bogdan Donciu este şi profesor la Politehnică şi a preferat să stea cu studenţii în loc să se implice în operaţiunea de căutare-salvare, aşa cum îi impunea funcţia.

Ba chiar, povestesc oamenii care au asistat la examen, ar fi făcut şi glume pe seama procedurilor de căutare a răniţilor.

Bogdan Donciu, directorul de operaţiuni demisionar de la Romatsa, e şi profesor asociat la Universitatea Politehnică, Facultatea de aeronautică. În timp ce autorităţile se chinuiau să găsească epava aeronavei pilotată de Adrian Iovan, Donciu se afla în amfiteatru. A stat în sala de curs de la ora 16 la ora 20 şi 30 de minute. Exact în toiul căutărilor. A preferat să dea examen cu 50 de studenţi. Deşi, fusese anunţat de accident.

Bogdan Donciu NU era obligat să rămână în sala de examen. Chiar şi regulamentele universitare indicau ordinea priorităţilor....

Sub protecţia anonimatului, masteranzii care au fost în sală la examen povestesc că directorul Romata şi-a permis chiar să fie ironic pe seama sistemelor pe care subalternii săi trebuiau să le pună în mişcare pentru a localiza aeronava.

"A ieşit din sală de câteva ori pentru a vorbi la telefon, apoi s-a calmat şi a spus că a avut loc un accident aeronautic, dar că nu a murit nimeni. Apoi timp de 3 ore a ascultat prezentările masteranzilor despre sistemele radar şi de navigaţie aeriană şi cu o aroganţă maximă făcea comentarii despre acele sisteme pe care trebuia să le folosească instituţia domniei sale ca să localizeze epava aeronavei."
-masterand la cursurile lui Bogdan Donciu

Bogdan Donciu nu a putut fi contactat până la această oră pentru a comenta de ce a preferat să stea într+o sală de examen decat să participe activ la acţiunea de salvare.

Citeşte mai multe despre:

accident aviatic Apuseni
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati