Antena 3 CNN Actualitate Cultură Peste 70 de muzee din ţară participă la evenimentul "Noaptea Muzeelor"

Peste 70 de muzee din ţară participă la evenimentul "Noaptea Muzeelor"

Peste 70 de muzee din ţară participă la evenimentul "Noaptea Muzeelor"
Sursa foto: Foto: INTACT Images
13 Mai 2011   •   21:00

Sâmbătă este noapte albă în Bucureşti! Peste 20 de muzee vor avea porţile deschise până la primele ore ale dimineţii. Mii de oameni sunt aşteptaţi şi anul acesta să-şi petreacă noaptea in vizita la muzeu. Mai ales că organizatorii evenimentului vin anul acesta cu multe noutăţi şi surprize.

Startul nopţii muzeelor îl va da Muzeul Satului. E drept, evenimentul va fi, în fapt, dimineaţa muzeului. Din motive de securitate, în fiecare an, muzeul îşi deschide porţile la primele ore ale dimineţii.

Pentru că anul acesta, organizatorii se aşteaptă la un număr mult mai mare de vizitatori, faţă de anii precedenţi, au pregătit multe surprize. Palatul regal va fi luminat, ca în fiecare an şi expoziţiile permanente deschise.

Muzeul Antipa, care e încă închis, şi Muzeul Ţăranului au ales să-şi pună la un loc colecţiile şi să-i aştepte pe bucureşteni în piaţă George Coşbuc.

Anul trecut, în noaptea albă a muzeelor, mii de oameni au vizitat expoziţiile. Iubitorii de artă au luat cu asalt marile muzee din Capitală. Au stat ore în şir la rând pentru a putea vedea galeriile.

Anul acesta, peste 70 de muzee din toată ţara vor rămâne deschise toată noaptea.

 


O parte din muzeele deschise în Bucureşti:

  • Muzeul Aviaţiei
  • Muzeul de Artă "Vasile Grigore"
  • Muzeul Bellu
  • Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I"
  • Muzeul Municipiului Bucureşti
  • Muzeul Naţional de Artă al României
  • Muzeul Naţional de Artă Contemporană
  • Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
  • Muzeul Naţional de Istorie a României
  • Muzeul Naţional al Literaturii Române
  • Muzeul Naţional de Geologie
  • Muzeul Naţional "George Enescu"
  • Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"

  • ×
    Subiecte în articol: muzee Noaptea Muzeelor
    Parteneri
    Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
    x close